Jurnalul unui femei bolnave de cancer, povestit unui psiholog

Si au trecut luni, luni de terapie in care, la inceput, am avut senzatia ca mi-am retrait intreaga viata, cu tot ce a fost mai frumos si mai bun. Si ma uitam la celelalte paciente de pe holul spitalului cand mergeam la tratament cat de speriate si panicate erau de boala lor.

Pe cand eu, paseam pe norii iubirilor trecute, savuram cu nesat mirosul de bebelus al primelor luni de lauzie sau revedeam vacantele in natura ca pe un dar al Creatorului.

Mai tarziu, am redescoperit forta, dorinta de a-mi savura viata. Nu de a lupta cu boala. Pentru ca, aveam propria mea mica “armata” de ingeri medici, ce stiau sa faca totul pentru a ma trata. Ei luptau cu boala, eu ii ajutam prin faptul ca ma imprietenisem cu ea.

Putini ma credeau cand le povesteam la inceput, multi credeau ca am innebunit. Sa le explic? Cand? Eu imi facusem propria biblioteca de vise traite din care scoteam mereu cate unul pentru a-l retrai.

Iar in rest ma bucuram de tot ceea ce am realizat. De minunea de copil care ma priveste cu drag acum. Nu ii mai este frica pentru ca eu sunt calma.

El, el, m-a parasit. A fugit la familia lui, pentru ca asta a facut mereu. A fugit de probleme. Dar vezi oare cat de mic este acum pentru mine? Fix cat loc ocupa in povestea ce ti-o scriu…

Traiesc, (inca), ma bucur in fiecare clipa. Mi-am redescoperit prieteniile adevarate, gustul unui mic pahar de vin de trandafiri. Sau cat de minunata este acum savoarea unei cafelute de dimineata cand pandesc soarele pe dupa draperii…

Spuneai candva ca omul are nevoie de povesti pentru a-si putea trai viata. Ei bine, eu mi-am creat povestea mea, ce este minunata indiferent de cate pagini mai am de citit din ea…”

* Un articol oferit de psihologul Constantin Cornea de la Clinica Psievolution

www.psihologconstantincornea.ro

Foto homepage: Creaturart Images /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 25 Aprilie 2019 @ 06:04

• 
• 

Mai multe despre Garbo