Jurnalul unui fost divortat ce nu intelegea unde a gresit

Vorbind despre fotografii, am rememorat cu foarte mare greutate intamplarile surprinse. Ma opreai din timp in timp si ma rugai, uitandu-ma la poze, sa iti spun ce as schimba. Pentru prima data in viata, mi-am dat seama cat de absent am fost si cat de multe as fi putut face cu adevarat pentru ei.

Mangaiam imaginile si imi imaginam cum as fi stat sa imping leaganul in care ei se dadeau. Cum le-as fi povestit despre locurile in care eram, despre oameni, despre viata. In acele vremuri acumulam o experienta fantastica, care le-ar fi putut fi lectie de viata. Insa profesorul era mult prea concentrat pe propria viata pentru a mai impartasi cu cei dragi ceea ce merita povestit.

A fost dureros sa imi dau seama cat de putin am facut cu adevarat pentru scumpii mei copii. Cat au fost mici, inocenta lor mi-ar fi putut da puterea de a ma juca cu ei. Insa inocenta lor ma enerva. Spuneam ca astept sa creasca pentru ca sunt prea mici pentru a ma cobori la mintea lor. Si parca ieri s-au facut mari. Saptamani in sir, am luat ce mi-a mai ramas din albumele de familie si am incercat sa tes povesti despre cum faceam lucrurile altfel.

La imaginile cu sotia a fost crunt. Vedeam cum, de la vacanta la vacanta, este mai blazata, ramanand doar cu licarirea de iubire si admiratie pe care a avut-o intotdeauna cand era vorba de copii. Mi-am dat seama ca nu purta bijuteriile pe care i le cumparam si mi-am amintit de caseta ei cu bijuterii. Era acolo, intr-un sertar, din ce in ce mai plina. Insa din imaginile de familie lipseau. Pentru ca diamantele straluceau in ochii ei, la inceput si pentru mine, pentru ca mai apoi sa straluceasca doar pentru copii.

Am inteles, visceral de dureros, ce m-ai intrebat la primele sedinte. Care este mosternirea pe care o lasi copiilor? Dar sotiei? M-ai intrebat atunci.

Intrebare cliseu, ti-am raspuns gandindu-ma la proprietati, bijuterii si alte asemenea valori. Am inteles mai tarziu la ce fel de mostenire te referi. Slava Domnului, nu zambi ca scriu asta, pentru ca acum stiu ca exista Dumnezeu. Inainte nu credeam pentru ca nu aveam nevoie. Acum stiu si simt ca exista, de fiecare data cand imi imbratisez sotia. De fiecare data cand pot povesti cu copiii mei despre cate in luna si in stele.

---

---