Atunci când vorbim de inteligența emoțională, ne referim în general la capacitatea unei persoane de a empatiza cu cei din jur și de a le influența emoțiile în sens constructiv. Copiii cu inteligență emoțională ridicată înțeleg instinctiv nevoile și reacțiile persoanelor din jurul lor (copii, adulți etc.) și reușesc să obțină maximum de beneficii din relațiile sociale, prin adaptarea comportamentului în funcție de context.
Descopera aici toate produsele pentru copii, bebe si mamici la un loc!
În opinia psihologului Lenke Iuhoș (foto), educația copiilor din generațiile actuale trebuie adaptată la noile rigori și standarde internaționale, iar mijloacele clasice de predare-învățare nu mai satisfac nevoile lor în modul în care o faceau în generațiile anterioare.“Copiii care se simt valorizați, respectați în familie, au rezultate mai bune la şcoală, au mai mulţi prieteni şi trăiesc vieţi mai sănătoase, mai fericite. Părinții au rolul de a oferi protecție, susținere, apreciere, acceptare, înțelegere și iubire necondiționată, iar inteligența emoțională se cultivă prin aceste valori, nu prin critică în exces, amenințări, șantaj emoțional sau chiar bătaie. În cazul în care un copil este educat în spiritul criticii în exces sau cu bătaie, trauma lui se va sedimenta și se va acutiza la maturitate: dacă la început se teme de părinte, mai târziu învață să devină agresiv, să îl înfrunte, iar apoi va deveni agresiv în orice conjunctură”, este de parere psihologul.
Mai mult, specialistul în psihologia copilului afirmă că, din practica de specialitate, a observat că atunci când lucrează cu cei mici, aceștia sunt destul de ușor de modelat, învață rapid bunele maniere și le aplică în viața de zi cu zi, au o încredere sporită și devin sociabili. În momentul în care se lucrează doar cu copilul, iar acasă, părinții nu își schimbă comportamentul parental toxic, copilul are mari șanse să se întoarcă la obiceiurile vechi, care-l vor afecta mai târziu, la maturitate.
3 pași pentru cultivarea inteligenței emoționale la copii
Psihologul Lenke Iuhoș consideră că nu există o rețetă de success pentru cultivarea inteligenței emoționale la copii, deoarece copiii sunt diferiți, au nevoi diferite, se raportează diferit la societate, însă propune 3 pași utili prin care putem descoperi ce îl ajută pe copilul nostru atunci când nu știe cum să-și gestioneze eficient, constructiv, emoțiile.
Fii atent la emoțiile copilului, dar și la ... ale tale!
“Trăim în secolul vitezei, în care, într-un timp foarte scurt, trebuie să rezolvăm foarte multe probleme cotidiene, foarte mulți părinți neglijează involuntar nevoile copilului. Întrucât copiii au o abilitate extraordinară de a imita gesturile și comportamentele adulților, ne vom trezi la un moment dat că la o problematică anume aceștia vor reacționa emoțional asemenea nouă. Este destul de complicat să-l ajuți pe copil să-și cunoască emoțiile și să și le gestioneze în avantajul său, dacă noi nu știm să ne gestionăm propriile emoții", explică psihologul Lenke Iuhoș.
"Așadar, primul pas este să învățăm să ne evaluăm emoțiile, reacțiile, uitându-ne câte 5 minute pe zi în oglindă, deoarece orice mic gest, poate neimportant pentru noi, poate fi replicat de către copil și îl poate transforma într-un automatism”.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri