Frica de întuneric la copii poate avea mai multe cauze, cum ar fi:
- Învățată prin imitație - de la un adult ce are aceeași temere ca și el.
- Prin amenințare - atunci când un adult îl amenință cu ceea ce se poate ascunde rău și malefic în întuneric.
- În urma unui accident sau incident în care întunericul a jucat un rol important. De exemplu, atunci când copilul este forțat sau pedepsit să stea singur în întuneric și se produce un mic incident care îl sperie.
În momentul în care vede sau aude imagini înspăimântătoare a unor evenimente ce se petrec în întuneric așa cum sunt, de exemplu, filmele hororr.
Atmosfera tensionată în mediul copilului (în familie, la cămin sau grădiniță), ceea ce îi tulbură echilibrul intern și îl poate face mai temător sau mai ușor de speriat. Ceea ce poate produce și teamă de întuneric.
Ce putem face ca părinti pentru a-l ajuta să își depășească această frică?
În primul rând, ar fi bine să încercăm să înțelegem care a fost factorul ce a declanșat această frică la copil. Dacă atmosfera de acasă este tensionată și asta îl face să fie atât de sensibil, poate fi momentul să purtăm discuții cu partenerul pentru a aduce liniștea și pacea în cămin.
Dacă frica este declanșată de un factor de la cămin sau grădiniță, putem să încercăm să îi schimbăm clasa sau instituția, în timp ce facem exerciții cu el pentru a-l obișnui cu întunericul. Putem concepe jocuri distractive, cum ar fi de-a v-ați ascunselea sau putem juca baba oarbă, ori putem pur și simplu să mergem cu el de mână în zone întunecate pentru a vedea că totul este în regulă.
În cazul în care nu reușiți singuri, poate fi momentul să apelați la ajutorul unui psiholog. Acesta poate discuta cu copilul pentru a vedea ce i-a produs această teamă, pentru ca ulterior să vă ajute cu un plan prin care puteți ajuta copilul să își depășească frica.
Teama de întuneric se poate agrava?
Bineînțeles. Aceasta poate duce la: depresie, anxietate, atacuri de panică, enurezis (pipi în pat noaptea), poate produce tulburări ale vorbirii sau tulburări de dezvoltare fizică sau mentală. De aceea, această teamă trebuie privită cu atenție și trebuie căutate soluții cât mai curând.
Este potrivită varianta în care să forțăm copilul să stea în întuneric, pentru “a-l face mai puternic”?
NU!!! Este important să fim înțelegători, să avem răbdare să înțelegem ce i-a provocat această frică copilului, să schimbăm mediul sau situația care l-a traumatizat. Și, în același timp, să căutăm soluții de jocuri prin care să îl ajutăm să își depășească frica.
* Un articol de Constantin Cornea, psihoterapeut la Clinica Psievolution
Mai multe articole de acelasi autor: psihologconstantincornea.ro
Foto fr si main: By Zdan Ivan /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate