Efectul BYSTANDER (”spectatorul”) și difuzarea responsabilității

“Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând... nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori. De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale? Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus.

În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?

În opinia psihologului, nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident. “În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor. În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor.

Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute”, explică psihologul.

Pregătiți-vă în avans pentru a fi un ”spectator” mai implicat

“Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție. De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întrebați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face. Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă”, conchide psihologul.

* Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. .

Foto fr si main: Piscine26 /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 17 Aprilie 2022 @ 10:04

• 
• 

Mai multe despre Garbo