Marius, „antrenorul” care pregătește copiii din sistemul de protecție pentru viață

În urmă cu 5 luni, a aflat de programul de recrutare a voluntarilor Ajungem MARI și a decis să li se alăture. Voia să le ofere copiilor mai puțin norocoși din cunoștințele și experiențele lui, să-i învețe să aibă încredere în ei înșiși.
Avem o veste bune: și tu poți face bine, iar acum e cel mai potrivit moment. Ajungem MARI a început o nouă campanie de recrutare de voluntari pentru copiii şi tinerii instituţionalizaţi din București și 24 de județe. Un modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024.
Oricine își dorește să se alăture poate aplica până pe 1 octombrie pe https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/.
Săptămânal, Marius își petrece 3 ore din timpul său alături de copiii și tinerii instituționalizați. Îi încurajează să experimenteze lucruri noi, îi împrietenește cu sportul și îi ajută să fie pregătiți pentru viaţa de adult, din afara sistemului.
Marius, cum ai început să faci voluntariat? Ce te-a motivat să faci asta pe termen lung?
Până la începutul acestui an, nu am participat, fizic, la activităţile de voluntariat foarte des. Acele momente, chiar dacă mai rare, m-au făcut totuşi să realizez că aveau un impact mult mai mare în comparaţie cu donaţiile făcute „de la depărtare”. Și am început să-mi doresc să fac mai mult. Ştiam că o să fie o provocare, dar am ajuns în acel moment în viaţă în care abia aştept noi provocări.
Anul acesta, o colegă de serviciu, care este și ea voluntară Ajungem MARI, a postat anunţul de recrutare pe grupul de chat de la serviciu. Mi s-a părut că era fix ce căutam eu în acel moment, am citit ce presupune acest rol şi am decis să încerc.
Cum a fost prima întâlnire cu copiii din sistemul de protecție?
Pot spune că a contat enorm faptul că nu am mers acolo cu idei preconcepute, cu tot felul de prejudecăţi. Am aplicat în program cu spirit de curiozitate şi asta a ajutat mult. La prima întâlnire, am mers, alături de o colegă voluntară şi doi dintre copii, la Muzeul Fotbalului. Ne-a ajutat nu doar să aflăm lucruri interesante despre istoria fotbalului, ci ne-a şi provocat să ne jucăm împreună după. În acest fel, am reușit să stabilim, încă din prima zi, o conexiune. Totul a venit natural și aşa trebuie să fie.
Ce faceţi împreună în timpul vizitelor săptămânale? Care e programul obişnuit?
La început, făceam de toate, însă acum m-am „specializat” în antrenamentele sportive cu ei. Multe dintre exerciţii sunt preluate din artele marţiale mixte, eu fiind student la rândul meu în acest domeniu.
Am încercat aceste antrenamente când am văzut că unii adolescenţi erau interesaţi, chiar fascinaţi de acest sport. În plus, observasem şi o lipsă de încredere în ei, aşa că sportul mi s-a părut o alegere bună. Nu m-am înşelat. Am observat progrese notabile după doar câteva antrenamente. Nu cred că are rost să parcurg lista incredibil de lungă cu toate beneficiile sportului şi impactul acestuia în viaţa unui copil. Rămân doar la încredere în sine şi aş dori să adaug că unele exerciţii sunt concepute pentru a dobândi încredere şi în alte persoane, lucru vital pentru dezvoltarea personalităţii, luând în considerare și începutul greu al acestor copii în viaţă.
Ai menționat începuturile grele. Cum se resimt acestea în interacţiunea cu copiii instituţionalizaţi?
Pentru mine cel mai provocator lucru este să îi motivez. Nu toţi pot, nu toţi vor şi puţini sunt cei care reuşesc să menţină motivaţia, de orice fel, pe o perioadă mai lungă, astfel încât să se transforme într-o disciplină de viaţă. Întotdeauna trebuie să mă adaptez la fiecare situaţie în parte, fiecare copil fiind diferit. Nu reuşesc tot timpul şi, uneori, este dificil să accept acest lucru.
Pe de altă parte, este extrem de satisfăcător faptul că în acest fel ai ocazia să schimbi sau chiar să formezi vieţi. Nu te loveşti de această oportunitate prea uşor în viaţă şi dacă te loveşti, puţini sunt cei care acceptă provocarea. În acest fel, chiar ai ocazia să înveţi ce înseamnă să ai copii în grijă, înainte să devii părinte, iar percepţia asupra vieţii îţi poate fi schimbată.
Simţi, în mod real, bucurie şi mândrie. De fiecare dată când observ un progres la un copil, îmi trec prin minte momente în care alţii m-au ajutat pe mine de-a lungul vieţii. Îmi pun un zâmbet pe buze aceste sentimente şi, în mintea mea, le mulţumesc celor care au crezut în mine.
Ce ai observat că au preluat copiii de la tine în aceste luni, de când mergi la ei?
Curajul de a lupta! Cel puţin asta sper. Curajul de a lupta pentru dorinţele şi visele lor, cât şi răbdarea necesară pentru această luptă. În toate aceste luni am încercat să vin cu lucruri care să le împlinească nişte nevoi, pe care le-am remarcat la ei: aceea de a face sport, creşterea încrederii în propria persoană şi în alte persoane, asumarea responsabilităţilor şi răspunsurile la diverse curiozităţi care le apar, în mod firesc.
E foarte important să înţelegem că aceşti copii, la începutul vieţii lor, au avut contact cu tot ce este mai negativ în oameni. Pentru unii, asta este realitatea. Ei nu concep că există şi oameni buni, de aceea rostul meu şi al celorlalţi voluntari este să le redăm încrederea în oameni şi, mai important, în ei înşişi. În ciuda traumelor pe care le-au trăit, sunt multe momente în care aceşti copii sunt dispuşi să iubească. Te surprind deseori arătând disciplină şi concentrare. Se ajută unii pe alţii. Sunt lucruri care îmi arată constant că noi putem să consolidăm lucrurile acestea, să îi ajutăm să se dezvolte.
Suntem în mijlocul unei noi campanii de recrutare a voluntarilor Ajungem MARI. Ce ar trebui să ştie cei care iau în calcul să se înscrie, dar au diverse temeri?
Viaţa arată cu totul altfel odată ce devii voluntar pentru copiii din sistemul de protecţie. Înveţi ce înseamnă să ai responsabilitatea unei alte persoane. Îți dau multe lecții de viață, dar înveți şi din greşelile părinţilor lor. Este un sentiment foarte plăcut să faci o diferenţă notabilă în formarea sau schimbarea unui copil.
Nu zic că e uşor, dar nici greu nu este. În cazul meu, de exemplu, a fost un moment complicat când aveam impresia că nimic din ceea ce fac cu ei nu contează, că nu-i ajută cu nimic şi nu ar avea niciun impact. Dar oricât de mic ar fi ajutorul, tot este ceva în plus.
Am constatat că impactul nu este chiar atât de mic pe cât credeam, de aceea e important să fim cât mai mulţi. Nu ai nimic de pierdut, doar de câştigat. Premiul îl descoperi şi ţi-l acorzi singur. 😊 Totodată, puţini oameni înţeleg cu adevărat ce înseamnă unitatea, iar aici ai ocazia să întâlneşti doar astfel de persoane.
Povesteşte-mi un moment care ţi-a rămas lipit de suflet de când eşti voluntar aici.
Sunt multe momente care contează, care îşi pun amprenta, inclusiv cele în care copiii la care mergi în mod constant refuză să plece, de exemplu, să facă o altă activitate foarte faină ca să rămână să facă sport împreună cu tine.
Dar a fost o zi pe care nu am cum să o uit vreodată, prima zi în care am plecat la mare, cu cei mari, dar şi cu cei mai mici. Odată ajunşi acolo am întins prosoapele pe nisip, iar copiii au început să mănânce ce adusesem cu noi: chec, banane, sandwich-uri. O fetiţă de 7-8 ani, deşi nu terminase încă de mâncat, a luat ea iniţiativa să strângă resturile de la ceilalţi. Le dădea şerveţele să se cureţe, ba chiar îi ştergea ea pe unii dintre ei. Era evident la ea un instinct matern extraordinar, instinct pe care l-a dovedit, de altfel, pe parcursul întregii excursii. M-a impresionat extraordinar de mult, mi-a arătat încă o dată cât potenţial au aceşti copii şi cât de multe avem şi noi de învăţat de la ei.

Garbo

Ultima actualizare: 26 Septembrie 2023 @ 08:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo