13 Iunie 2011 publicat în Psihologie 20 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Fie ca dorim sau nu, aparitia conflictelor in relatiile interpersonale este inevitabila. Nici casniciile cele mai sudate nu sunt scutite de neintelegeri periodice, de amploare mai mica sau mai mare, si este firesc sa fie asa o data ce conflictul este inerent vietii si, pana la un punct, el constituie un ferment necesar si un motor al progresului.

Adesea generatoare de suferinta, conflictele ne pot ajuta sa cunoastem mai bine oamenii, deoarece multi dintre ei nu isi dezvaluie adevaratul caracter decat in momentele de cumpana.

Nu conflictul in sine este rau, ci gestionarea sa gresita. Orice jignire poate reprezenta un stimul pentru o riposta jignitoare, care genereaza, la randul ei, o replica si mai usturatoare si asa mai departe, conflictul amplificandu-se in loc sa se atenueze. Stoparea acestei evolutii este atat de dificila incat se cunosc conflicte care s-au perpetuat de-a lungul generatiilor (precum ura neimpacata dintre familiile veroneze Capulet si Montague, eternizata de William Shakespeare in Romeo si Julieta).

Cele zece strategii prezentate mai jos nu reprezinta decat o parte (cea mai semnificativa insa) dintre metodele la care apeleaza frecvent persoanele aflate in conflict, aparent cu intentia de a gasi o rezolvare, dar, in fond, cu rezultate exact contrare.

1. EVITAREA

Deranjat, in egala masura, de existenta conflictului si de nevoia de a il aplana, te retragi din zona de conflict, indepartandu-te fie fizic (parasesti camera, locul), fie emotional (dai radioul sau televizorul mai tare, te cufunzi in lectura sau in alta activitate ce iti poate distrage atentia de la cearta, adormi ori te prefaci ca ai adormit)

2. NON-NEGOCIEREA

Consta in refuzul de a asculta argumentele interlocutorului. Recurg la ea mai ales persoanele capabile sa-si striveasca partenerul de cearta cu potopul lor de vorbe. Ele “o tin tot pe a lor”, fara a-i permite celuilalt sa isi sustina si el punctul de vedere.

3. REDEFINIREA

Cunoaste doua variante, ambele insa imorale. Prima consta chiar in negarea existentei conflictului (“Vai draga, dar nu a existat nicio neintelegere intre noi!”) cu scopul de a impiedica analizarea cauzelor acestuia si evaluarea responsabilitatilor. In a doua, interlocutorului i se sugereaza ca pozitia sa este aberanta intrucat are un substrat patologic (“Decat sa te certi cu mine, mai bine consulta un doctor!”).

4. RECURGEREA LA FORTA

Se discuta foarte mult despre violenta in familie ce este considerata un semn al lipsei de civilizatie, subintelegandu-se ca in statele cu democratie si educatie cetateneasca aceasta constituie o exceptie socialmente neglijabila. Totusi, datele statistice infirma aceasta ipoteza. Pentru multi oameni de pe planeta, chiar si din tari foarte dezvoltate, raporturile sentimentale sunt insotite de manifestari de violenta fizica inca din adolescenta. Mai tarziu, fenomenul nu se atenueaza, ci, dimpotriva, se extinde – departe de a-l privi ca pe un rau, trei sferturi dintre cuplurile in care este prezenta violenta fizica apreciaza ca aceasta nu le afecteaza relatia, constituind tocmai o dovada de dragoste. In plus, lucru si mai grav, in aproximativ 30% din cazuri, bataia dintre parteneri este privita de acestia drept un factor pozitiv, cu rol de consolidare a legaturii lor sufletesti.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri