IN ACEST ARTICOL:
"Cu neuronii oglinda nu trebuie sa pretindem ca suntem in pielea altei persoane... ne aflam practic in mintea unei alte persoane."- Marco Iacoboni

“Poti sa inchizi ochii in fata lucrurilor pe care nu vrei sa le vezi, dar nu-ti poti inchide inima lucrurilor pe care nu vrei sa le simti.” (Anonim)

Simt. Exist. Simt ceea ce simti si tu…

Plangi si iti pot simti durerea. Razi si imi vine sa imbratisez soarele razand la randul meu. Ma uit la tine in timp ce tremuri in ploaie si ma trece un usor tremur de frig. Te uiti la mine cu durere. Durerea ta devine parca durerea mea. Te uiti la mine cu tristete. Stiu ochii aceia. Cunosc acea expresie. Ma imbratisezi si nu doar ca te imbratisez, dar imi vine sa imbratisez lumea intreaga. Te bucuri si imi vine sa ma bucur la randul meu. Dansez. Ma joc. Plang. Ma intelegi de ce. Iti vine sa dansezi, sa te joci, sa plangi, sa faci la fel. Cant si vibrez la concertul artistului meu preferat. Mii de oameni fac acelasi lucru ca mine, canta si vibreaza, si nu se minuneaza nimeni de ce o facem. Intr-un mod miraculous, fara cuvinte, ne intelegem fara cuvinte unul pe altul.

Ma uit la tine si “simt” ca o sa spui ceva. “Intuiesc” ceea ce o sa-mi spui. Ma uit la tine si tu te incrunti. Eu stiu, eu inteleg motivul pentru care te incrunti. Nu trebuie sa mi-l spui. Nicio nevoie de cuvinte. In creierul meu, nu exista o diferenta neuronala intre mine si tine facand gestul de a te incrunta. Ma uit la tine in timp ce vrei sa inhati sau sa iei un anumit obiect in mana si stiu, in functie de reactiile tale, cum te simti tinand acel obiect. Pot face presupuneri exacte cu privire la greutatea sa, textura, materialul din care este confectionat. Este ca si cum eu insami l-as tine in mainile mele. Chiar eu i-as simti cu pielea textura. Chiar degetele mele i-ar sustine greutatea. Vad cum iti strangi mana si o indrepti spre mine, nu spre persoanele de langa mine, si sunt sigura ca urmeaza sa-mi dai acel obiect MIE, nu celorlalti.

Imi place muzica soft cand afara ploua. Inteleg de ce iti place si tie. Mintea mea face presupuneri uluitoare in legatura cu ceea ce ai putea simti, spune sau face…. Inteleg chiar de ce citesti acest articol. Inteleg de ce gasesti fascinanti neuronii-oglinda despre care o sa citesti in continuare. Fiindca acesti neuroni nu-si spun ceea ce se intampla, ci iti ARATA. In cazul meu, ca si in cazul tau, in creierele noastre, concomitent, se aprind si se lumineaza aceiasi neuroni - neuronii oglinda. Sunt neuronii responsabili pentru abilitatea umana de-a empatiza, de-a ne conecta emotional si fizic unii cu ceilalti.

“Sa percepi e sa suferi.” (Aristotel)

Neuronii oglinda se ‘aprind’ cand executam o actiune sau cand vedem pe altcineva facand o actiune. Ei sunt cei care ne ajuta sa dam un inteles comportamentului altor oameni, sa le ‘citim’ mintea, sa le intuim actiunile, sa le interpretam gesturile, sa ne punem in pielea lor. Empatia este partial o chestiune de psihologie. Mai nou, oamenii de stiinta sustin ca este una care tine de biologie. Iar aceasta abilitatea de-a simti, de-a citi, de-a empatiza, de-a te conecta cu o alta fiinta umana… poate fi o minune, o minune umana.

Ce poate fi mai frumos decat sa fii acolo pentru ceilalti, intelegandu-i, sprijinindu-i, traind ceea ce traiesc si ei, experimentand starea de profunda conexiune? Aceasta abilitate de-a simti, de-a citi, de-a empatiza, de-a te conecta cu o alta fiinta umana… poate fi insa si o povara. Oare nu este coplesitor, neplacut, frustrant ca in spatiul personal cu emotii sa navaleasca emotiile si energiile celorlalti? Nu-ti sunt suficiente cele proprii? Nu sunt prea mult si emotiile celorlalti? Este insa necesar sa ne folosim de acest sistem innascut al neuronilor oglinda. Nu vrem oare sa ramanem conectati cu cei pe care ii iubim?...


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri