Organismul uman are capacitatea de autoreglare a temperaturii. Acest mecanism de autoreglare este sub controlul nervos central (centrii din hipotalamus) si endocrin, fiind foarte sensibil la variatiile temperaturilor exterioare. Mai exact, temperatura interna a corpului uman trebuie obligatoriu mentinuta constanta, altfel apar modificari la nivelul tuturor tesuturilor si, ulterior, afectiunile datorate caldurii isi fac aparitia (lesin, deshidratare, ameteli, modificari ale tensiunii arteriale etc).
In zilele toride de vara mecanismele proprii de mentinere a temperaturii interne pot fi depasite, astfel este de datoria noastra sa luam o serie de masuri pentru a ne ajuta organismul sa faca fata caldurii si pentru a preveni situatiile de deteriorare a starii de sanatate.
Sfaturile noastre pentru a rezista in fata caniculei se refera atat la masuri privind vestimentatia si orele de iesire din casa, cat si la alimentatia potrivita si masurile de igiena care trebuie respectate in acest sezon.
Sa lamurim mai intai cateva “mituri” cu privire la rezistenta in fata caniculei.
1. Dusuri reci sau calde?
In general pe acest subiect parerile sunt impartite. Resimtiti mai putin temperaturile ridicate dupa un dus cald, insa “simptomele” in fata caldurii reapar repede. Un dus rece va revigoreaza, insa la contactul cu aerul cald aveti senzatia ca nu mai puteti respira (din cauza diferentei mai mari de temperatura). Adevarul este ca nici una din metode nu este foarte buna. Aceasta din cauza ca organismul are nevoie sa fie sustinut de metode care sa ii favorizeze scaderea temperaturii (deci dusuri mai reci par a fi mai indicate decat cele fierbinti), insa dusurile reci provoaca o reactie intensa asupra organismului si asupra pielii, cu un intens efect asupra sistemului cardiovascular (spre exemplu infarctul tinerilor care, dupa incalzirea excesiva a organismului, spre exemplu dupa ce au jucat volei, sar in apa rece a unui bazin). Concluzionand, apa cu care faceti dus trebuie sa aiba temperatura minima pe care o suportati fara a va crea o senzatie de disconfort.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară