Comunicat de presa
Aceasta relatie se manifesta si mai intens in perioada de vara, cand temperaturile crescute favorizeaza pierderile de lichide prin transpiratie. De aceea, mai ales in aceasta perioada a anului, hidratarea corespunzatoare este esentiala!
Daca in conditii normale de temperatura si miscare cantitatea optima de lichide ce trebuie consumate este de aproximativ 2 litri pe zi, in perioada de vara cantitatea poate creste la 3-4 litri pe zi sau chiar mai mult daca se desfasoara si o activitate fizica intensa.
Lipsa unui consum adecvat de lichide determina deshidratare, care in functie de gradul de severitate si durata duce la alterarea starii generale, scaderea capacitatii de activitate fizica, ameteli, tulburari de memorie, judecata si comportament, stari de confuzie, dureri de cap, litiaza renala si poate cel mai grav, cresterea riscului de producere a unor accidente vasculare cardiace sau cerebrale.
Necesarul de apa al organismului este reglat prin mecanisme nervoase si hormonale extrem de complexe, ce includ rinichii, sistemul nervos, glandele sudoripare si salivare, sistemul cardiovascular. Senzatia de sete este cea care atentioneaza asupra nevoii de lichide a organismului, dar nu intotdeauna este suficient, de multe ori fiind nevoie de programarea unui consum regulat de lichide.
Varstele extreme, respectiv varstnicii si copii, sunt mai vulnerabile in lipsa unei hidratari corespunzatoare, motiv pentru care o atentie speciala trebuie acordata acestor persoane.
Necesarul de apa al organismului se acopera in proportie de 20-30 % din alimente, restul fiind adus de bauturi. Alimentele cu cantitati mari de apa sunt fructele si legumele, laptele si produsele lactate. Pentru o buna hidratare se recomanda consumul de fructe si legume, care pe langa apa aduc si multe vitamine si minerale si consum de lichide, reprezentate in principal de apa, in orice forma (naturala, minerala si carbogazoasa) si provenita din surse sigure. In completare, in functie de preferinte, pot fi consumate si alte tipuri de lichide cum sunt bauturile lactate, iaurturi, supe, ceai, cafea sau bauturi cu cofeina si o varietate mare de sucuri (naturale, carbogazoase, indulcite natural sau cu aspartam).
Asigurarea unei varietati in consumul de lichide este benefica pentru asigurarea unui aport suplimentar de substante nutritive, nu doar de apa, evitandu-se astfel si eventualele pierderi de minerale. Nu se recomanda insa consumul de alcool, mai ales in exces, care nu asigura hidratare si are efecte negative asupra organismului. Persoanele care au o activitate fizica intensa necesita cantitati mai mari de lichide, iar sportivii trebuie sa urmeze un plan adaptat de hidratare, in functie de activitatea depusa si la recomandarea specialistilor nutritionisti in domeniu.
Conf. Dr. Gabriela Roman
Medic primar Diabet, Nutritie, Boli metabolice
UMF “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Centrul Clinic de Diabet, Nutritie, Boli metabolice, Cluj-Napoca
Foto: Shutterstock.com; apa, pahar cu apa, carafa de apa
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri