In primul rand, trebuie spus ca pacientii ce au nevoie de aceste celule stem sunt de obicei aceia care vor fi supusi unui tratament de chimioterapie agresiva pentru a elimina variate forme de cancer (in special limfoame). Insa chimioterapia este extraordinar de nociva pentru maduva, aceeasi care este responsabila si pentru producerea celulelor rosii si albe din sange.
Ori tocmai de aceea, medicina moderna a inceput sa ia din ce in ce mai serios in considerare importanta celulelor stem. Acestea sunt celule nedezvoltate care la maturitate se pot transforma in orice alt tip de celula. Ele pot lua locul unui transplant de maduva iar datorita faptului ca donatorul este si cel care va primi transplantul, compatibilitatea este una totala, fara risc de respingere.
Insa celulele stem nu se gasesc oriunde in organism ci cu precadere in maduva osoasa. Tocmai de aceea, recoltarea de celule stem si metodele folosite in acest sens au reprezentat obiect de studiu pentru multe generatii de specialisti, fapt dovedit si de o progresele inregistrate in ultimii ani.
Recoltarea de celule stem din maduva
O prima metoda, ceva mai invechita dar inca in uz este recoltarea direct din maduva. Astfel, la nivelul oaselor din regiunea pelviana se realizeaza mai multe punctii. Apoi cu ajutorul unor ace speciale se recolteaza maduva, bogata in celule stem. Totusi pentru ca este vorba de o procedura chirurgicala si deoarece deja exista alte solutii accesibile pentru obtinerea de celule stem, procedura de recoltare din maduva este tot mai rar folosita si se estimeaza ca in viitor se va renunta complet la ea.
Colectarea de celule stem din sistemul circulator
Desi pare o denumire complicata, in realitate aceasta metoda este cu mult mai usoara si complet neinvaziva, daca ar fi sa ne raportam la recoltarea din maduva. Astfel, donatorului i se administreaza un tratament de stimulare a eliberarii de celule stem in sange. Odata acest tratament terminat, el este supus unei recoltari de sange. Practic sangele intra intr-un aparat special care separa celulele stem de restul sangelui in mod automat. Aceasta procedura este in momentul de fata cea mai moderna solutie de obtinere a celulelor stem. Pacientul este supus unui stres minim iar banca de celule stem obtine celulele cu mult mai multa usurinta si evident, mai ieftin.
O privire ceva mai detaliata
Daca ar fi sa analizam mai in detaliu procedura de colectare a de celule stem din sistemul circulator, putem spune ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple cum au fost descrise mai sus. Procedura cunoscuta in strainatate drept PBSC collection (Peripheral blood stem cell collection) are la baza aparatul de separare despre care vorbeam mai sus. Acesta se comporta similar cu aparatul folosit la dializa, insa in acest caz masina colecteaza un anumit tip de celule albe din sange, respectiv MNC (mononuclear cell) trimitand restul de sange inapoi la pacient. MNC-urile sunt speciale deoarece fiecare celula stem ajunge sa se lipeasca de una de tip MNC si in consecinta, recontand celule albe mononucleare, medicii le obtin automat si pe cele stem.
Foto Celule Stem via Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate