”Chiar am avut o pacienta care suferea de durere pelvina cronica, care in timpul menstruatiei sau la contactul sexual devenea atroce, nu mai ceda la nimic, ajungand sa produca tulburari psihice cum ar fi anxietatea sau depresia. I se prescriau mereu medicamente pentru durere, inutile insa. In acelasi timp ea incerca sa ramana insarcinata, dar fara succes. Operatia laparoscopica a evidentiat implanturi endometriozice vechi, fibroase, care invadasera peretii abdominali si rectul, facand operatia extrem de dificila. Dupa 3 ore s-au reusit eliminarea majoritatii implanturilor, iar pacienta nu mai avea absolut nicio durere, lucru considerat imposibil de medicii ce o consultasera inainte. Dupa 6 luni pacienta a ramas insarcinata prin fertilizare in vitro (era cruciala obtinerea cat mai rapida a sarcinii, deoarece riscul de recidiva era foarte ridicat). Dupa nastere, endometrioza a recidivat, pacienta a suferit o a doua interventie, iar acum face demersurile pentru o noua sarcina. Dupa nastere va fi supusa unui tratament cronic de supresie a endometrului din cauza riscului ridicat de recadere”, adauga dr. Istoc.
Tratamentul endometriozei
In prezent nu exista nici un tratament medical curativ. Medicamentele antiinflamatoare sunt des folosite pentru a alunga durerea pelvina si a usura disconfortul. Unele medicamente se pot elibera fara reteta cum sunt aspirina si ibuprofenul.
Chirurgia laparoscopica este considerata acum standard pentru tratamentul chirurgical al endometriozei, deoarece ofera chirurgilor posibilitatea de a vizualiza chiar si proliferari mici endometriozice. Cicatrizarea este limitata la trei incizii mici pe abdomen, iar recuperarea este foarte rapida. Cele mai multe femei vor sesiza ameliorarea durerilor, iar in cazul celor cu tratament de infertilitate esuat, dupa laparoscopie vor avea o sansa mai buna de a obtine o sarcina.
Se mai poate folosi si terapia cu hormoni, pentru a incerca oprirea sau diminuarea menstruatiei pentru o perioada cat se poate de lunga, in asa fel incat implanturile sau leziunile sa nu se agraveze. Majoritatea acestor terapii pot fi administrate pentru o perioada limitata de timp, pentru ca pot cauza si efecte secundare la unele femei. Acest tratament este mai eficient dupa efectuarea tratamentului chirurgical.
Endometrioza are un risc de recidiva de 20%-30%, dupa un an de tratament medicamentos si de 40%-60%, dupa cinci ani. Chiar si dupa operatie, exista riscul de recidiva, dar boala nu mai are sanse de a se extinde foarte mult. Avantajul consta in faptul ca, prin eliminarea leziunilor endometriozice, majoritatea femeilor isi pot recapata fertilitatea.
Dr. Silviu Istoc este medic specialist Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, in cadrul Departamentului de Medicina Materno-fetala si Chirurgie Ginecologica Minim Invaziva. Mai multe detalii puteti citi pe www.dristoc.ro si pe pagina de Facebook
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri