Un al treilea avantaj important este faptul ca in timpul interventiei sau dupa aceasta nu este nevoie aproape deloc de sange sau alte substante. in final, pacientii se vindeca mult mai repede si revin la activitate intr-o perioada mult mai scurta. Utilizand aceasta metoda, pot fi efectuate interventii coronariene bypass la 3-4 artere.
Metoda hibrid
O alta metoda, denumita metoda hibrid, este utilizata pentru tratarea pacientilor carora la unele dintre artere nu le poate fi efectuata interventia bypass, prin dispunerea unui stent coronarian prin metoda minim invaziva. Astfel, fie ca este vorba de interventia minim invaziva de bypass coronarian, fie ca este vorba de abordarea hibrida, majoritatea afectiunilor arterelor coronariene pot fi tratate cu succes, explica reprezentantii Grupului International de Spitale Medical Park din Turcia.
Poate fi utilizata si la inlocuirea valvelor
In cazul interventiilor minim invazive la valvele cardiace, se efectueaza o incizie de data aceasta in partea dreapta a sanului prin care se ajunge la inima. Deoarece in cazul operatiilor de valva inima pacientului trebuie oprita pentru ca valvele sa poata fi accesate, este obligatoriu sa se utilizeze aparatul de sustinere a activitatii inimii si a plamanilor. Pacientul este conectat la aparatul de sustinere in general prin zona inghinala dreapta.
Se efectueaza o mica incizie la nivelul arterei si venei din zona inghinala si printr-o canula pacientul este conectat la aparatul de sustinere. in timpul operatiei, se efectueaza o mica incizie la nivelul pieptului prin care se monteaza o camera de luat vederi prin intermediul careia toate operatiunile sunt urmarite pe un ecran mare. Prin aceasta metoda afectiunile valvelor mitrala si tricuspida pot fi fie vindecate fie inlocuite. Orificiile cardiace congenitale pot fi inchise prin intermediul acestei metode, explica expertii.
Fara urme
Chiar daca faptul ca sternul nu este taiat, ceea ce este un aspect destul de important, nu este in faptul singurul. Expresia „minim invaziv” din cadrul acestei metode nu are legatura numai cu taierea pielii sau a sternului, ci cuprinde intregul concept la interventiei. Prin aceasta metoda, traumatizarea inimii este mult redusa.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară