26 Iunie 2018 publicat în Sanatate 1 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Creatinkinaza (CK) mai este cunoscută și sub numele de creatinfosfokinază (CPK). Este o enzimă care se găsește în concentrații crescute în miocard și mușchii scheletici și în concentrații mai mici la nivelul creierului.

Advertorial

Această enzimă catalizează conversia creatinei și a adenozin trifosfatului ( ATP) în fosfocreatină și adenozin difosfat (ADP). Această reacție este reversibilă, ceea ce înseamnă că și ATP poate fi sintetizat din fosfocreatină și adenozin difosfat.

Creatinfosfokinaza are o structură dimerică și apare sub patru forme: izoenzimele citosolice cu cele 3 fracțiuni (CK-MM creatinkinază musculară, CK-MB creatinkinază miocardică și CK-BB creatinkinază cerebrală) și izoenzimă mitocondrială. Nivelul creatinkinazei totale este reprezentat în cea mai mare parte de către izoenzimă MM, în condițiile în care nu există patologie, deoarece de exemplu în cazul unui infarct miocardic nivelul este dat de izoenzimă CK-MB.

Care este rolul determinării acestei enzime din sângele venos?

Nivelul foarte ridicat al creatinfosfokinazei (CPK) indică de obicei o leziune la nivelul inimii, a creierului sau a țesutului muscular. Determinarea în sânge a izoenzimelor specifice ajută la punerea diagnosticului. Spre exemplu o creștere a izoenzimei CK-MB pune diagnosticul de infarct miocardic.

Prin urmare testul de determinare a acestei enzime totale și a izoenzimelor sale este folosit pentru: 

 – diagnosticarea infarctului miocardic 
 – evaluarea unei cauze de durere în piept 
 – determinarea dacă și în ce măsură e afectat mușchiul 
 – determinarea precoce a dermatomiozitei și polimiozitei 
 – pune diagnosticul diferențial între infecția postoperatorie și stare hipercatabolică postanestezie

Se recoltează a jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă) iar înainte de recoltare pacientul nu va face exerciții fizice.
Valori normale:
Femei < 192  U/L
Barbați < 308 U/L
Prin urmare rezultate anormale în recoltarea creatinkinazei pot să semnifice: 
 – infarct miocardic 
 – accident vascular cerebral sau alte leziuni la nivelul creierului 
 – miocardită 
 – convulsii 
 – dermatomiozită sau polimiozită 
 – rabdomioliza importantă la sportivi 
 – infarct pulmonar 
 – distrofie musculară 
 – pericardită

Autor: Dr.Alin Popescu
Medic primar medicină sportivă
Secretar General Societatea Română de Medicină Sportivă
Director Departamentul Medical F.R. Rugby


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri