Părinții trebuie să fie extrem de atenți și când le dau copiilor suplimente alimentare și vitamine. O vizită la medic în prealabil îi poate scuti de neplăceri.
“Dacă în familie există persoane care au calculi renali, atunci copiii trebuie evaluați atent mai ales înainte de administrarea unui supliment cu calciu. Însă și la copiii care provin din familii unde nu există persoane care au calculi renali, suplimentele cu calciu trebuie administrate după o evaluare ecografică a aparatului urinar”, recomandă medicul.
Dacă există deja simptome ale prezentei calculilor precum urinarea frecventă, durerea la urinare, prezența sângelui în urină, culoarea modificată a urinei și durerile abdominale, atunci copiii trebuie evaluați metabolic. Calculii renali pot fi de mai multe tipuri și pot fi tratați prin medicație, intervenții endoscopice, chirurgie clasică sau ultrasunete.
“Putem recurge și la intervenții chirurgicale, dacă un calcul renal este mai mare de 6 mm de exemplu. Dar decizia de a face intervenția clasică depinde de localizarea pietrei, iar noi o aplicăm mai ales în cazurile în care un calcul renal blochează anumite traiecte urinare. Există, de asemenea, și posibilitatea de a trata calculii prin litotriție, o metodă prin care calculii renali sunt sparți în bucăți mai mici care se elimină în mod natural. Putem face și intervenții endoscopice, fie prin incizii foarte mici, fie folosind chiar tractul urinar pentru a accesa zona afectată de calculi renali. Astfel, reușim să pătrundem cu instrumente foarte fine, să spargem pietrele care, astfel, se vor elimina natural. La ora actuală, facem mai multe intervenții minim invazive decât intervenții ample”, explică expertul Acibadem.
Dieta copiilor cu predispoziție către calculi renali trebuie elaborată de un medic. Excesul de carne trebuie eliminat, însă carnea roșie, peștele și carnea de pasăre trebuie să rămână în dietă, într-o cantitate optimă, deoarece sunt considerate esențiale în procesul de creștere și dezvoltare a copiilor.
Foto homepage: Chinnapong /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri