Experții transmit două mesaje importante în ianuarie, luna mondială a prevenției și conștientizării cancerului de col uterin:
- Cancerul de col uterin poate fi prevenit, vaccinați-vă copiii!
- Depistat în stadiii incipiente, cancerul de col uterin este vindecabil în proporție de 90, chiar 95 la sută, testați-vă regulat!
Ianuarie este, la nivel mondial, luna prevenției și conștientizării cancerului de col uterin, întocmai cum octombrie este luna cancerului de sân. La nivel global, peste 550.000 de femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin în 2018, iar peste 310.000 de femei și-au pierdut viața din cauza acestei boli.
România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană în privința numărului de îmbolnăviri, iar cancerul de col este pe locul 2 în topul cancerelor de care suferă româncele, după cel de sân. Mai grav este că multe dintre diagnostice sunt puse foarte târziu, când opțiunile de tratament sunt limitate. În plus, în țara noastră subiectul vaccinării anti-HPV este încă unul sensibil.“În ciuda programelor de screening și a promovării vacinării anti-HPV, vedem paciente din România cu cancer cervical avansat. Aș reaminti, în acest context, importanța controlului ginecologic regulat și a testului Babeș Papanicolau. Se vorbește tot mai mult de vaccinul anti-HPV. 90 la sunt dintre cancerele de col sunt date de infecția cu HPV. De aceea, se estimează că, în viitor, vaccinarea va scădea rata îmbolnăvirilor de cancer de col uterin”, spune medicul oncolog Leyla Ozer din cadrul clinicilor Acibadem.
Din 200 de tulpini de HPV, 30 se localizează la nivel genital. Dintre acestea, 15 tipuri de tulpini de HPV sunt implicate în apariția cancerului de col. Însă 70-80 la sută dintre cancere sunt provocate de tulpinile 16 și 18. Aceste două tulpini produc de 5 ori mai multe îmbolnăviri de cancer decât decât celelalte 13 tulpini oncogene la un loc.
“Multe femei se sperie când află că sunt infectate cu HPV pentru că se gândesc automat la cancer. Însă cancerul este declanșat în condițiile în care infecția cu HPV, care produce inflamație, se asociază cu fumatul, numărul mare de nașteri, consumul unor medicamente imunosupresoare și cu riscul genetic. Doar o femeie din 3 cu risc mare va dezvolta un cancer. În aceste condiții, se explică utilitatea testului Papanicolau și a testării pentru HPV. Depistate în stadii incipiente, leziunile maligne provocate de HPV pot fi tratate cu succes”, întărește mesajul pro atitudine responsabilă profesorul Mehmet Faruk Köse, ginecolog, obstetrician și oncolog în cadrul Spitalului Universitar ACIBADEM Atakent.
Deși este foarte puțin probabil, Human Papilloma Virus se poate lua de pe toaletă, prosoape sau alte accesorii de baie. Însă HPV se transmite, de obicei, pe cale sexuală. Bărbații pot fi purtători de HPV și îl pot trasmite mai departe femeilor. Odată contractat de către parteneră, virusul devine activ într-un interval cuprins între un an și jumătate și 15 ani de la contact. Timpul mediu în care virusul devine activ este între 7 și 8 ani. În cazul bărbaților, virusul se elimină în 6 luni.
“HPV infectează colul uterin și provoacă inflamație în sfera genitală. În mod normal, inflamația trece de la sine. Totuși, dacă există factori de risc asociați sau virusul este oncogen, atunci afectarea este clasată drept nivel CIN1. Există posibilitatea ca virusul să producă leziuni cu risc scăzut de malignizare. Însă dacă există riscuri asociate, atunci leziunile pot avea risc major de malignizare. Nivelul CIN1 nu impune tratament, iar 60 la sută dintre cazuri se remit singure. Însă dacă vorbim de CIN2 și CIN3, atunci pacientele primesc tratament pentru a reduce riscul de cancer. Riscul ca boala să evolueze de la CIN2 și CIN3 este de 15 %. În aceste cazuri, este de ajuns îndepărtarea leziunii cervicale, cu păstrarea uterului”, completează profesorul Mehmet Faruk Köse.
“În stadii incipiente, cancerul de col uterin se poate trata chirurgical, cu succes. Există și medicamente chimioterapice, dar se folosesc în stadii mai avansate. Dacă tumora s-a extins către zonele din vecinătatea colului uterin, atunci nu recomandăm intervenția chirurgicală, ci radioterapie combinată cu chimioterapie. E un tratament clasic, dar eficient, chiar și în aceste stadii. Totuși, în stadiul 3 de cancer cervical, riscul de recidivă este foarte mare, chiar dacă se aplică chemoradioterapia. Dar există un procent de pacienți care pot fi tratați cu succes. În stadiul 4 al bolii, aplicăm îngrijiri paliative pentru a ușura suferința pacientelor și pentru a prelungi supraviețuirea”, adaugă medicul Leyla Ozer.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri