Cu toții ne dorim un zâmbet alb și strălucitor, iar albirea dentară, din ce în ce mai cunoscută, accesibilă și aplicată în ultima vreme pare să fie soluția ideală. Deși este o opțiune la îndemână și eficientă în cele mai multe cazuri, doamna doctor Mihaela Dan (foto), specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, atenționează că pentru a nu fi dezamăgit de așteptări nerealiste este bine să avem informații cât mai detaliate înainte de efectuarea tratamentului.
Efectul nu este permanent
Este de așteptat ca rezultatul albirii profesionale, în cabinetul stomatologic, să fie de mai lungă durată decât albirea făcută acasă, cu produse cumpărate de la farmacie, care nu sunt la fel de eficiente sau, în cazul unora dintre cele achiziționate online, suficient verificate.
“Adevărul este că, indiferent prin ce metodă am ajuns la albul dorit, toate alimentele și băuturile care pătează dinții îi vor colora din nou, încet-încet. Unele mici trucuri pot ajuta, însă, în a prelungi rezultatul albirii: consumul cu paiul al băuturilor care au potențial de a păta dinții (cafea, vin etc.), evitarea fumatului și, bineînțeles, a alimentelor care colorează dantura”, recomandă specialistul ortodont.
Există risc de sensibilitate dentară
Trebuie să ne așteptăm ca imediat după albirea dentară să existe posibilitatea, la unele persoane, de apariție a sensibilității dentare, acesta fiind un efect secundar comun al procedurii. De obicei, senzația dispare după câteva ore, dar poate dura mai mult sau se poate simți mai intens dacă gelul de albire a acționat prea mult timp.
“Desigur că medicul va lua toate măsurile necesare pentru a evita acest lucru, protejând dinții și aplicând în cabinet substanțe desensibilizante și recomandând pacientului folosirea de paste de dinți pentru dinți sensibili, precum și aplicarea pe dinți a unor paste cu calciu, pentru remineralizare. Evitarea alimentelor și băuturilor fierbinți sau prea reci și a celor acide (acre) este de dorit, de asemenea, până la scăderea sensibilității”, spune doamna doctor Mihaela Dan.
Albirea modifică structura smalțului dentar
Așa cum decolorarea părului afectează structura firului de par, tot la fel și albirea smalțului, care funcționează pe un principiu similar, dar cu formule și concentrații diferite, afectează structura smalțului dentar. Dacă firul de păr crește, fiind înlocuit cu unul nou, sănătos, din păcate nu același lucru se întâmplă cu smalțul dentar, care are o capacitate limitată de regenerare (remineralizare).
“Ce trebuie să înțelegem de aici este că, deși ne aduce zâmbetul frumos pe care ni-l doream, nu trebuie să abuzăm de albirea dentară în mod repetat. În schimb, o putem înlocui cu o igienă dentară riguroasă, însoțită de detartraj, periaj profeional, air-flow și o dietă săracă în substanțe colorante”, recomandă specialistul ortodont.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri