Dacă urmează să ai un interviu pentru job-ul mult visat ori să te întâlnești cu cineva pentru prima dată este natural să ai emoții și să îți dorești ca totul să meargă perfect. Prima impresie se formează încă din primele secunde de când ai făcut cunoștință cu cineva, mai exact din primele șapte secunde, de aceea sunt și cele mai importante momente pe care trebuie să le folosești cu atenție. Iată câteva sfaturi folositoare care te vor ajuta să lași o impresie bună persoanei cu care urmează să te vezi:
Zâmbește natural și privește persoana în ochi
Contactul vizual completat de zâmbet este formula câștigătoare care te poziționează în mentalul celui de lângă tine ca o persoană de încredere, sinceră, agreabilă și cu o energie pozitivă. Nu încerca să te forțezi să surâzi, pentru că persoana pe care de abia ai cunoscut-o îți va da seama că zâmbești fals și îi vei crea o impresie greșită, opusă celei pe care ți-o dorești. În orice cultură din lume zâmbetul semnifică fericire și optimism iar acest gest este asimilat de creier ca pe un semnal pozitiv, care te face să agreezi persoana care îți zâmbește.
Totuși, nu toată lumea se simte comod să zâmbească, mai ales din cauza unor probleme dentare, multe căpătate în urma unor accidente din copilărie ( de exemplu, dinți sparți). Dacă ai această teamă de a râde pentru a nu descoperi imperfecțiuni pe care le consideri inestetice, tehnologiile recente din domeniul stomatologiei și medicii stomatologi specialiști în estetică dentară corectează imperfecțiunile zâmbetului (forma, spațiile interdentare, marmorația, denivelările dintelui sau nuanța acestora) cu ajutorul unor fatete dentare potrivite fizionomiei tale.
Acordă atenției ținutei și culorilor pe care le porți
Un aspect îngrijit, curat, cu atenție la detalii, care să transmită încredere sunt elemente importante pe care persoana cu care urmează să te vezi le va interpreta încă din primele secunde. Încearcă să analizezi natura întâlnirii și să te adaptezi dress code-ului respectiv. Dacă este o întrevedere de afaceri sau un interviu, îmbracă-te într-o ținută business (cămașă, sacou, fustă sau pantalon),dacă mergi la o petrecere și urmează să întâlnești pe cineva, îmbracă-te potrivit tematicii și orei la care este stabilită petrecerea.
Culorile pe care le îmbraci influențează modul în care te percep persoanele cu care interacționezi și transmit un mesaj subliminal. Cele mai inspirate alegeri sunt: galben (inspiră energie, prospețime și fericire) verde ( semnifică evoluție, abundență și echilibru) sau albastru (semnifică calm, responsabilitate și încredere). Orice culoare ai alege, analizează înainte semnificația acesteia pentru a transmite mesajul potrivit.
Concentrează-te pe tonul vocii și spune doar ce trebuie
În timpul unui interviu sau în fața unei prezentări pe care trebuie să o susții în fața unor persoane necunoscute, dacă emoțiile sunt puternice sunt două posibilități: să nu scoți prea multe cuvinte sau să te ia valul și să vorbești foarte mult. Așadar, analizează cum reacționezi în fața situațiilor noi și încearcă să comunici cât mai eficient, fără să spui lucruri nepotrivite, care nu își au locul în context.
Tonul vocii și modul în care îți exprimi ideile este la fel de important. Nu te grăbi, vorbește rar, pronunță cuvintele cu atenție. Când îți este adresată o întrebare, concentrează-te, ia-ți două sau trei secunde, respiră și câștigă timp să te gândești la un răspuns bun și apoi răspunde. Nu vorbi repede, pentru că este foarte greu pentru cineva să te urmărească. În schimb, ridică foarte puțin tonul atunci când vrei să subliniezi sau să punctezi aspecte importante ale discuției.
Se spune că nu ai o a doua șansă să faci o impresie bună și nimic nu este mai corect. Te sfătuim să acorzi atenție detaliilor de mai sus, care te pot ajuta să faci o primă impresie nemaipomenită.
Sursa foto: Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară