Comunicat de presă
Mulți români întreabă dacă este bine sau nu să își aplice un aparat dentar în perioada vacanței, însă răspunsul este diferit in funcție de vârsta pacientului, personalitatea sa, toleranța și locul unde acesta își petrece vacanța, explică medicul ortodont Georgiana Bordei (foto).În opinia medicului, în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani, trebuie luați în calcul următorii factori, dacă vrem să aplicăm un aparat dentar în perioada vacanței: vor avea restricțîi alimentare și nu vor putea mânca orice, vor trebui să acorde o atenție sporită igienei, ușor discomfort la vorbire, dacă aparatul se desprinde în timpul vacanței, este posibil să îi jeneze.
De cealată parte, în cazul copiilor peste 12 ani și adulților aplicarea unui aparat fix în vacanță implică o jenă moderată prima săptămâna după aplicare, restricții alimentare care se mențin pe toată durata tratamentului și desprinderea unor componente ale aparatului care pot jena obrazul sau limba.
“Avantajul major atunci când aplicăm aparatul în vacanță este fapul că suntem liberi să ne obișnuim mai repede și mai ușor cu el, ne putem organiza mai ușor programul și mesele și avem timp să ne obișnuim cu periajul care necesită mai mult timp. În prima săptămâna după aplicare, dacă jenează, avem timp să ne adaptăm fără să fim nevioți să mergem la serviciu sau la școală. Foarte multe persoane, în special adulții, apelează la montarea aparatului în vacanță, deoarece tolerează mult mai bine discomfortul primelor zile atunci când sunt liberi. Personal, indic aplicarea aparatelor în cazul copiilor cu minim o săptămâna înainte de vacanță, ca aceștia să aibă timp să se obișnuiască cu el și să nu apară accidente neplăcute în concediu, iar adulții de obicei au mai multă grijă și pot controla mai bine mâncarea și discomfortul”, declară medicul ortodont Georgiana Bordei, directorul OrtoClass.
Foto main: By Phoenixns /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri