Dr Erna Stoian – medic primar obstetrică ginecologie,
specialist în infertilitatea cuplului și reproducere umană asistată/FIV
Îngrijirea preconcepţiei vă poate îmbunătăţi şansele de a rămâne însărcinată, de a avea o sarcină sănătoasă şi un copil sănătos. Dacă sunteţi activă sexual, discutaţi cu medicul ginecolog despre sănătatea preconcepţiei dvs. Îngrijirea preconcepţiei trebuie să înceapă cu cel puţin 3 luni până la 6 luni înainte să rămâneţi însărcinată. Unele femei însă au nevoie de mai mult timp pentru a-şi pregăti organismul pentru sarcină.
La o primă vizită discutați cu medicul ginecolog despre:
1. Administrarea de vitamine prenatale şi acid folic.
2. Rezolvarea problemelor de sănătate, cum ar fi diabet, hipertensiune arterială, tiroidă, obezitate, depresie, tulburări de alimentaţie şi astm. Aflaţi în ce mod sarcina poate afecta sau poate fi afectată de problemele de sănătate pe care le aveţi.
- Diabetul – Dacă aveţi diabet trebuie să-l ţineţi sub control. Sarcina măreşte riscul de apariţie a diabetului şi poate fi destul de dificil pentru o mamă care suferă deja de diabet. Nivelul ridicat al zahărului din sânge este foarte nociv în special fătului în prima parte a sarcinii. O cantitate prea mare de glucoză în sânge poate cauza malformaţii congenitale. Fătul prezintă o probabilitate de 2 până la 4 ori mai mare să aibe malformaţii congenitale decât alţii. Malformaţiile cardiace şi ale tubului neural sunt mai întâlnite la bebeluşii născuţi de mame cu diabet.
- Hipertensiunea arterială – Dacă aveţi hipertensiune arterială înainte de sarcină, trebuie să v-o monitorizaţi cu grijă în timpul sarcinii.
- Afecţiuni ale tiroidei – Testul constă într-o analiză a sângelui ce vă măsoară hormonul stimulant al tiroidei (HST). Hipertiroidismul este asociat cu tahicardia, greutate mică pentru vârsta gestaţională, naştere prematură, naşterea unui făt mort şi posibile malformaţii congenitale lăsate netratate. Hipotiroidismul este critic pentru dezvoltarea creierului fătului. Hipotiroidismul mamei netratat poate duce la afectări ale creierului fătului. Netratate, bolile tiroidei pot cauza de asemenea infertilitate sau avort.
- Anemia – O hemoleucogramă completă (CBC) vă poate măsura hemoglobina, numărul globulelor roşii & albe şi trombocitele. Anemia poate cauza slăbicune şi oboseală în timpul sarcinii. Deficienţa de fier este cauza cea mai comună a anemiei, dar nu este singura cauză. Cerinţele de fier cresc semnificativ atunci când sunteţi însărcinată. Puteţi face anemie şi dacă nu aveţi destul acid folic sau vitamina B12, prin pierderi de sânge sau din cauza unor boli de sânge moştenite, cum ar fi anemia drepanocitară. Tratamentul anemiei depinde de cauză.
3. Medicamentele pe care le luaţi, inclusiv cele fără reţetă, fitoterapeutice şi cele cu reţetă de la medic şi suplimentele alimentare. Unele medicamente luate în timpul sarcinii cauzează malformaţii congenitale. Exemple sunt isotretinoinul (folosit pentru tratarea acneei severe), unele anticonvulsive, litiu, unele antibiotice (cum ar fi streptomicina, kanamicina şi tetraciclina, talidomida, warfarina şi inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) (dacă sunt luaţi în ultimele două trimestre de sarcină).
Administrarea de medicamente ce blochează acţiunile acidului folic, cum ar fi metotrexatul imunosupresor sau antibioticul trimetoprim, pot de asemenea cauza malformaţii congenitale. O deficienţă de acid folic măreşte riscul naşterii unui bebeluş cu o malformaţie congenitală. La începutul sarcinii, femeile sunt întrebate dacă iau astfel de medicamente.
4. Moduri de îmbunătăţire a sănătăţii generale, cum ar fi atingerea unei greutăţi normale, alegerea unei alimentaţii sănătoase, activitate fizică, îngrijirea danturii şi a gingiilor, reducerea stresului, renunţarea la fumat şi evitarea consumului de alcool şi droguri recreaţionale.
- Având un exces de greutate sau o greutate sub cea normală vă expuneţi riscului sporit de a avea probleme în timpul sarcinii.
- Consumul de alcool: Creşte riscul de retard mental. De asemenea, este posibil sindromul de alcoolism fetal.
- Fumatul: Creşte riscul de a da naştere unui făt mort şi riscul unor complicaţii în timpul sarcinii, cum ar fi travaliul prematur, placenta previa, ruperea placentară şi ruperea prematură a membranelor. Fătul nu poate creşte atât cât se aşteaptă să crească şi copiii pot prezenta probleme comportamentale şi retard mental.
- Cocaina: Creşte riscul separării premature a placentei (ruperea placentară), al naşterii premature şi al naşterii unui făt mort. Este posibil ca fătul să nu poată creşte atât cât se aşteaptă să crească.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri