-
Protejarea dinților de bruxism
În acest caz există două măsuri care pot ajuta: purtarea unor gutiere de bruxism și eliminarea factorului cauzal principal - stresul.
-
Incizia frenurilor și bridelor inserate prea aproape de gingie
Aceasta este o intervenție foarte simplă, efectuată sub anestezie locală, care se vindecă extrem de repede și lasă imediat după trecerea anesteziei doar un mic disconfort.
Retracția gingivală poate avea loc într-un ritm lent, uneori pe o perioadă de ani și poate fi dificil de observat atunci când nu se manifestă prin durere sau sensibilitate. Cu toate acestea, dacă dinții par mai lungi sau dacă spațiile dintre ei devin tot mai mari la bază, este indicată o vizită la medicul stomatolog, deoarece toate acestea ar putea fi semne că este necesar un tratament gingival.
* Dr. Mihaela Dan, specialist ortodontie si ortopedie dento-faciala, a absolvit in urma cu 18 ani Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, Facultatea de Stomatologie, completandu-si studiile cu o perioada de 3 ani de specializare in ortodontie si ortopedie dento-faciala. Dorinta de continua dezvoltare personala a determinat participarea constanta la cursuri de specializare in tara si in strainatate, precum si infiintarea Clinicii Orto-Implant Expert. Mai multe informatii sunt disponibile aici.
Foto fr si main: By Naeblys /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri