12:07, 15 Iulie 2024
Anual, în lume, aproape 2,1 milioane de femei primesc diagnosticul de cancer mamar, o veste care declanșează o serie de proceduri, teste, investigații, terapii și intervenții chirurgicale menite să salveze sănătatea și viața pacientelor. Cauzele apariției cancerului de sân nu sunt pe deplin cunoscute, însă specialiștii menționează printre factorii de risc moștenirea genetică, fumatul, excesul ponderal, prezența mutațiilor genetice BRCA1 și 2, terapiile hormonale. De asemenea, riscul de cancer mamar crește odată cu înaintarea în vârstă.
“În principiu, există două mari tipuri de reconstrucție mamară: discutăm asadar despre reconstrucția mamară în care utilizăm exclusiv ţesuturi proprii şi despre reconstrucţia mamară în care facem apel la diferite implanturi mamare în tandem cu materialele aloplastice de tipul plaselor sau de tipul dermului artificial, cu rol în susţinerea suplimentară a protezei pe peretele toracic la locul de implantare. De asemenea, mai există și posibilitatea de a combina aceste două metode pentru a obține rezultatul dorit. În principiu, reconstrucția mamară presupune crearea în primă fază a unui volum care să fie cât mai aproape de volumul sânului sănătos. Apoi, există o a doua etapă care presupune simetrizarea, în care se încearcă să se obțină o formă simetrică a sânului reconstruit cu cea sânului natural, iar a treia etapă constă în recrearea complexului areolă-mamelon. Mai există un alt tip de reconstrucție care se aplică anumitor tipuri de paciente, ce presupune prelevarea de țesut adipos, prelucrarea acestuia şi injectarea sa la nivelul sânului care a fost amputat”, descrie medicul Alexandru-Daniel Hernic soluțiile pentru reconstrucția mamară după un cancer de sân.
În funcție de situația fiecărui caz în parte, dar și de opțiunile pacientei, aceasta poate recurge la reconstrucție fie concomitent cu intervenția de extirpare a țesutului malign sau cu mastectomia, fie mai târziu, după încheierea protocolului de tratament care poate include chimioterapia, radioterapia și intervenția chirurgicală.
“Pacienta trebuie să fie îndrumată către un chirurg plastician specializat în chirurgia reconstructivă mamară pentru a o evalua şi pentru a o ajuta în luarea unei decizii informate legate de gestul reconstructiv. Chirurgul plastician trebuie să vadă care sunt posibilitățile fezabile din punct de vedere tehnic şi care sunt ţesuturile pe care pacienta le poate pune la dispoziţie în vederea actului reparator. În plus, chirurgul trebuie să aibă în vedere dorințele și așteptările pacientei. Reconstrucția cu țesut propriu se poate face, în linii mari, cu țesut de la nivelul abdomenului, spatelui, feselor sau coapselor. De aceea, pacienta trebuie analizată global, din cap până-n picioare, pus în balanţă cu grijă nivelul de aşteptări al acesteia de la procedura reconstructivă, atent evaluat care este prejudiciul cicatricial pentru care pacienta este dispusă să facă un compromis. În plus, fiecare procedură vine la pachet cu un anumit timp operator. Sunt proceduri în care se utilizează țesut propriu și care pot dura două ore și jumătate - 3 ore și sunt proceduri în care se utilizează țesut propriu transferat liber microchirurgical care se pot întinde chiar şi până la 8-10 ore. Posibilităţi sunt, soluţii sunt, însă trebuie discutate şi abordate în mod particular cu fiecare pacientă, ţinând cont de dorinţele exprimate de către aceasta şi de posibilităţile atingerii rezultatului dorit”, adaugă specialistul în chirurgie reconstructivă.
Operația de reconstrucție se poate face și cu implanturi mamare. La ora actuală, protezele mamare au evoluat, astfel încât există variante avansate care oferă un volum optim, la o greutate mai mică, pentru a nu suprasolicita pielea ce va suporta greutatea implantului.
“Când vorbim despre o reconstrucție mamară pentru un sân mediu, cu un volum de 250-350 de grame, putem folosi fără probleme protezele din gel coeziv sau protezele cu ser fiziologic. În Europa, trendul actual virează către protezele cu gel coeziv, siliconic, întrucât acestea prezintă o consistenţă foarte bună şi au o suprafaţă care permite menţinerea unei poziţii relativ stabile a acestora pe torace. Pe măsură ce volumul protezei crește, crește implicit și greutatea acesteia, evident cu repercusiuni asupra anvelopei cutanate. Acest lucru înseamnă că riscul de cicatrizare întârziată sau de necroză cutanată este mult mai mare pentru o proteză mai grea decât pentru o proteză mai ușoară. Motiv pentru care anumiți producători au dezvoltat anumite tipuri de proteze care, pentru acelaşi volum, prezintă o greutate mai mică faţă de protezele clasice. În general, acestea se recomandă la volume mai mari de 500-600 ml, dar vin la pachet cu un preţ mai ridicat: costă aproximativ 1.000 de euro, faţă de 300-500 de euro pentru o proteză clasică”, descrie performanțele protezelor mamare actuale medicul.
Reconstrucțiile mamare se fac cu succes și în cazul dublei mastectomii, iar chirurgii plasticieni pot apela fie la ţesutul propriu al pacientelor, fie la proteze mamare. Cât despre schimbarea acestora de-a lungul timpului, recomandările medicale s-au modificat de-a lungul timpului.
“În prezent, cu noile implanturi pe care le avem la dispoziție, pacientele trebuie monitorizate și urmărite anual, iar indicația de a schimba proteza ar fi după aproximativ 10 ani, doar dacă la nivelul sânului reconstruit apare o modificare de consistenţă, de volum sau orice alt simptom. Indicaţia clasică de a schimba sistematic implanturile după scurgerea unei decade a virat către o abordare personalizată a fiecărui caz. Implanturile pot fi menţinute uneori chiar şi 15, 20 de ani, dar la fel de bine pot fi schimbate după numai 5 ani, 7 ani, în funcţie de interacţiunea dintre implant ,care este, în definitiv, un corp străin, şi organism, interacţiune ce prezintă o importantă componentă relativă”, adaugă dr. Hernic.
Prezența protezelor nu împiedică efectuarea investigațiilor regulate, precum ecografia, și nici pe cea a unor explorări mai avansate, precum mamografia sau rezonanţa magnetică nucleară, dacă există suspiciunea unei recidive a cancerului mamar. Cele mai complexe intervenții sunt cele care implică folosirea tehnicilor din microchirurgia reconstructivă, care se fac cu succes și în România.
“În principiu, reconstrucția mamară a pornit iniţial de la obiectivul de a crea un sân care să-i permită pacientei purtarea de haine mulate, fără existenţa unei discrepanţe de volum sau formă între cei doi sâni, şi care să-i permită totodată expunerea unui decolteu. Pe măsură ce tehnicile chirurgicale şi microchirurgicale au evoluat, iar protocoalele de iradiere s-au ameliorat semnificativ, acum obiectivul este de a reconstrui sâni cât mai aproape de natural. Rezultatul depinde și de tipul sânului sănătos, care poate varia ca volum și ca formă. Sunt sâni mici, cu formă juvenilă, care sunt ușor de reconstruit, și sunt sâni mai voluminoși, cu un aspect mai căzut, care sunt mai dificil de reprodus. Un rezultat optim înseamnă un rezultat care să arate bine în sutien și să aibă o formă şi un volum similare cu sânul sănătos. O așteptare nerealistă este ca pacienta să-și dorească un sân fără cicatrici vizibile, cu formă identică sau poate mai bună decât a celui sănătos, adică un rezultat de chirurgie mamară estetică. Prin definiție, chirurgia reconstructivă implică în marea majoritate a cazurilor un număr suplimentar de cicatrici faţă de chirurgia estetică. Obiectivele celor două tipuri de intervenţii sunt total diferite”, declară specialistul în chirurgie plastică Alexandru-Daniel Hernic.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural