Inflamația gingivală
Gingivita este o afecțiune frecventă, dar care lăsată netratată poate în cazurile extreme să ducă la pierderea dinților și a masei osoase.
“Placa bacteriană determină umflarea, înrosirea și sângerarea foarte ușoară a gingiei, fenomen care poate fi tratat printr-o mai mare atenție acordată curățării dinților și a spațiilor interdentare. Chiar și în cazul pacienților care poartă aparat dentar această problemă este reversibilă și dispare în câteva zile, după îndepărtarea aparatului dentar, când pacientul se poate igieniza corect”, explică specialistul ortodont.
Așadar, deși majoritatea persoanelor își curăță dinții în mod regulat, este posibil ca rutină de îngrijire dentară să fie incompletă sau incorectă. Vizita periodică la medicul stomatolog, precum și adoptarea unor măsuri de îngrijire corecte pot face o diferență mare pe termen lung, mai ales în cazul pacienților care urmează tratament ortodontic. Cei din urmă vor rămâne cu deprinderi de igienă corecte și după scoaterea aparatului dentar, ceea ce îi va ajuta și pe viitor să prevină cariile și complicațiile lor, precum și cheltuiala și disconfortul vizitelor dese la stomatolog.
***
Dr. Mihaela Dan, specialist ortodontie si ortopedie dento-faciala, a absolvit in urma cu 21 ani Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, Facultatea de Stomatologie, completandu-si studiile cu o perioada de 3 ani de specializare in ortodontie si ortopedie dento-faciala. Clinica aduce la un loc medici specialisti in domeniile: ortodontie, estetica dento-faciala, endodontie, chirurgie, parodontologie, protetica, ce isi desfasoara activitatea sub indrumarea Dr. Mihaela Dan. Mai multe informatii sunt disponibile aici.
Foto: By wavebreakmedia /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară