Pe lângă faptul că berea conține peste 90% apă, cerealele reprezintă unul dintre ingredientele sale naturale de bază și îi îmbogățesc conținutul de vitamine de tip B, precum niacina (B3), riboflavina (B2), piridoxina (B6) și acidul folic (B9). Alături de acestea, antioxidanții din cereale și hamei contribuie la îmbunătățirea răspunsului sistemului imunitar la acțiunea factorilor exteriori dăunători și ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi care pot.
Un studiu efectuat pe un eșantion de 57 de adulți sănătoși a arătat o îmbunătățire a capacității organismului de a face față stresului oxidativ (combaterea radicalilor liberi) în urma consumului moderat de bere comparativ cu abstinenții, atât în cazul femeilor (de la 33.90 la 48.86), cât și al bărbaților (de la 27.39 la 39.25).[1]
„Relația dintre consumul moderat de alcool și îmbunătățirea imunității au fost cercetate de-a lungul timpului în numeroase studii internaționale. Deși este un subiect care are nevoie de documentări suplimentare, există rezultate care arată efecte benefice în situațiile de consum moderat, comparativ cu situațiile de abuz sau de abstinență. În plus, există studii care arată că băuturile care au un conținut antioxidant, precum este berea, ar putea proteja celulele sistemului imunitar.[2] Desigur, în cazul berii, beneficiile pentru organism ale acestei băuturi, aportul de vitamine, fibre și nutrienți pot apărea doar atunci când este consumată cu moderație, și anume 330 ml/zi în cazul femeilor și 660 ml/zi în cazul bărbaților”, a adăugat dr. Corina Zugravu.
Foto fr si main: By margouillat photo /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri