21 Aprilie 2020 publicat în Sanatate 1 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Hormonii sunt substanțe produse de glandele endocrine. Ei circulă prin sânge și influențează majoritatea organelor și proceselor fiziologice ale corpului.

Advertorial

De la pofta de mâncare și reglarea metabolismului, până la echilibrul psihic sau funcția sexuală și de reproducere, toate se realizează și prin intermediul hormonilor. De aceea, la cel mai mic dezechilibru hormonal apar probleme în funcționarea unor sisteme precum cel nervos, digestiv, cardiovascular, respirator, osteoarticular, reproducător. Iată care sunt principalii factori de risc, întâlniți frecvent în viața de zi cu zi, ce ne pot perturba echilibrul hormonal.

Stresul nostru cel de toate zilele

Pentru a înțelege mai bine conexiunea dintre sistemul endocrin și alte sisteme ale organismului, iată ce ce întâmplă în cazul unei situații cu care mulți dintre noi ne confruntăm frecvent. În condițiile unui eveniment stresant, sistemul nervos dă comanda glandelor suprarenale pentru descărcarea de adrenalină, pentru a ne mobiliza să facem față provocării.

Dacă stresul se prelungește și devine cronic, organismul secretă cortizon, un hormon care influențează metabolismul, conducând la creștere în greutate, inflamație, risc cardiovascular. Cum stresul cronic nu ne ocolește în societatea modernă, bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea, cancerele sunt în topul cauzelor de îmbolnăvire și mortalitate. Dar pe lângă stres, activitatea endocrină este influențată și de alte situații, pe care le vom prezenta în continuare.

Administrarea haotică de medicamente

Automedicația este una dintre cele mai periculoase practici pentru sănătate. Și nu este deloc rară. Statisticile arată că peste 75% dintre români apelează la medicamente fără prescripție medicală, în lipsa unui consult medical. Pe lista medicamentelor luate frecvent fără aviz medical sunt antiinflamatoare, analgezice, antitermice, antiacide, pastile de slăbit, anticoncepționale, inclusiv pastila de a doua zi. Din păcate, toate acestea pot avea riscuri serioase, printre care și dezechilibre hormonale, care nu fac decât să inducă și mai multe probleme și confuzie în stabilirea unui diagnostic ulterior.

Consumul excesiv de alimente procesate

Carnea și laptele provenite de la animale tratate cu hormoni, alimentele care abundă în grăsimi și E-uri, alimentele ambalate în plastic sunt recunoscute ca perturbatori endocrini. Numeroase studii au demonstrat că o dietă în care predomină astfel de alimente se asociază cu dezechilibre endocrine: sindrom metabolic, obezitate, sindromul ovarelor polichistice, boli autoimune, infertilitate ș.a.

Consumul de alcool, cafea, tutun

Substanțele cu efect stimulant precum alcoolul, cafeaua, tutunul perturbă atât activitatea sistemului nervos, cât și pe cea a sistemului endocrin.

Folosirea de cosmetice și produse de îngrijire care conțin parabeni

Citiți cu atenție etichetele cosmeticelor și produselor de îngrijire personală și evitați-le pe cele care conțin metil-parabeni, etil-parabeni, butil-parabeni, ftalați, sulfați. Toate aceste chimicale sunt perturbatori endocrini. Dovezi în acest sens aduc studiile care au descoperit urme de bisfenol A (ftalați din plastic) în urina și sângele unor persoane cu pubertate precoce, infertilitate, ovare polichistice, adenom de prostată, menopauză precoce.

Sedentarismul

Chiar în timp ce citești acest articol este foarte posibil să fii de mult timp așezat pe scaun sau pe canapea. Gandește-te cât de mult stai pe loc în timpul unei zile: ești la volan dimineața și seara, stai la birou timp de 8 ore sau stai acasă, iar seara ti-o petreci pe canapea privind la televizor sau la telefon. Sedentarismul este boala omului modern, strâns legată de riscul de apariție a obezității și diabetului zaharat.

Acestea se instalează când organismul nu mai produce suficientă insulină sau nu mai are capacitatea de utiliza insulina produsă de pancreas. Or, insulina este un hormon sensibil la nivelul de activitate fizică. S-a constatat că după o sesiune de antrenament fizic se îmbunătățește considerabil capacitatea unei persoane de a folosi insulina. Însă efectul benefic se menține doar dacă activitatea fizică se repetă constant.

Poluarea

Cele mai dăunătoare elemente poluante sunt particulele minuscule emise în atmosferă de vehicule, industrie, agricultură. Particulele poluante nu numai că afectează plămânii, dar intră în fluxul sangvin și astfel circulă în tot corpul, influențând inclusiv sistemul endocrin.

Lipsa de somn

Somnul este la fel de important pentru organismul uman precum mâncarea și apa. Cu toate acestea, mulți dintre noi nu dormim suficient. Somnul insuficient, calitatea inadecvată a somnului sau întreruperile ciclului somn-veghe (cum ar fi cele care apar de la munca în ture) au consecințe nefaste asupra întregului organism. Pot apărea de la oboseală și lipsă de concentrare până la boli cronice și dezechilibre hormonale. De ce? Pentru că mulți hormoni sunt produși în timpul somnului.

Factorii enumerați mai sus pot influența deopotrivă femeile și bărbații, copiii și adulții. Dar există încă două situații pe care trebuie să le menționăm și acestea se referă la femei într-o perioadă foarte importantă: când devin mame.

Furtuni hormonale în sarcină

Perioada de maternitate este guvernată de o serie de modificări hormonale. Totul pornește cu secreția de gonadotropină corionică umană (HCG – human chorionic gonadotropin), primul hormon care apare după concepție. Mai este denumit și „mesagerul sarcinii”, pentru că este cel detectat prin testul de sarcină. Apoi intră în joc estrogenul și progesteronul, hormonii feminini care pregătesc organismul femeii pentru a susține creșterea și dezvoltarea normală a bebelușului. Este important ca între acești hormoni să existe un echilibru, astfel încât sarcina să aibă o evoluție normală.

Hormoni importanți după naștere

Oxitocina și prolactina sunt doi hormoni importanți după naștere, deoarece sunt responsabili cu stimularea producției de lapte. Oxitocina – supranumită „hormonul iubirii” – are rolul de a crea sentimentul matern și un puternic atașament între mama și bebeluș. De aceea, în primele luni după naștere au loc infuzii puternice de oxitocină și prolactină în organismul mamei. Pe măsură ce bebelușul crește și mai ales după întreruperea alăptării, nivelurile acestor hormoni se reduc.

Sursa foto: Pixabay.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri