De Susan Bowerman, MS, RD, CSSD, CSOWM, FAND – Sr. Director, Worldwide Nutrition Education, &Training în cadrul Herbalife Nutrition
Cu toții ne-am confruntat în ultima perioadă cu provocări legate de cumpărarea produselor alimentare și în același timp, cu respectarea obligației de a sta acasă impusă de autorități în urma pandemiei de COVID-19. Conform celor mai noi date, vânzările de alimente congelate au crescut cu 78,8% față de anul trecut, în condițiile în care multe familii s-au orientat către disponibilitatea și convenabilitatea acestor produse. Această creștere este atribuită proviziilor făcute recent de consumatori în urma pandemiei COVID-19.
În timp ce pentru multe persoane alimentația familiei rămâne o prioritate, în special în această perioadă, se pune întrebarea dacă alimentele congelate sunt la fel de nutritive precum alternativele “proaspete”. Răspunsul este că ambele sunt sănătoase și cunoașterea informațiilor nutriționale este una dintre cele mai bune metode de a vă asigura că pregătiți mese sănătoase pentru familie.
Informațiile nutriționale de pe ambalaje vă permit să comparați diferite produse pentru a putea alege alimente nutritive potrivite. Puteți ține cont de factori precum caloriile, grăsimile, proteinele și conținutul de zahăr ale diferitelor mărci, ceea ce vă ajută să luați decizii mai bune. Poate fi dificil să înțelegeți ce scrie pe eticheta produselor alimentare însă, dacă vă informați puțin despre termenii incluși pe eticheta unui produs alimentar, veți ști la ce trebuie să vă uitați.
Iată câteva mituri comune și adevăruri despre alimentele congelate:
1. Mit: Proaspăt e mai bun decât congelat.
Foto: By BravissimoS /ShutterstockAceasta este o greșeală frecventă. Ceea ce nu înțeleg oamenii este faptul că alimentele congelate, cum ar fi fructele și legumele, pot avea de fapt o valoare nutrițională mai mare decât alimentele proaspete. Aceste alimente sunt culese de obicei la maturitate și apoi procesate foarte curând după recoltare, ceea ce ajută la păstrarea nutrienților. Produsele proaspete au o durată de viață mai scurtă din cauza timpului necesar pentru ambalare și livrare, fără să mai vorbim de timpul cât stau în supermarket. Expunerea la aer, lumină și apă în magazin poate, de asemenea, să ducă la pierderea anumitor vitamine din produsul proaspăt.
2. Mit: Toate alimentele congelate au conținut ridicat de sodiu.
Mai mulți producători alimentari încearcă să scadă cantitatea de sodiu pentru a veni în întâmpinarea cererii din partea consumatorilor preocupați de sănătate. Citiți cu atenție eticheta înainte de a alege produsele. Când cumpărați legume congelate, alegeți-le pe cele fără adaos de sare sau sosuri sărate.
3. Mit: Toate alimentele congelate au un grad ridicat de procesare.
Acest lucru este posibil să fi fost adevărat în trecut, dar cu cât consumatorii sunt mai informați despre nutriție, producătorii încep să iasă în față cu o ofertă de alimente mai puțin procesate și mai aproape de starea lor naturală. Este mai ușor în prezent, de exemplu, să găsim mâncare congelată care conține legume și cereale integrale. Din nou, citirea și înțelegerea etichetei vă va ajuta să faceți alegerea corectă pentru voi și familia voastră.
Citiți continuarea pe pagina următoare >>>
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri