În prezent, bărbații sunt mai afectați decât femeile, cu o medie de opt la una, iar această afecțiune se înregistrează mai ales în grupa de vârstă 50-60 de ani. Femeile sunt afectate de gută mai ales după menopauză, iar unele medicamente, precum antihipertensivele și diureticele, pot crește riscul. După vârsta de 75 de ani, riscul de instalare a gutei este același atât în rândul femeilor, cât și în cazul bărbaților. Iată ce poți face dacă ai fost diagnosticată cu această boală.
Guta – cauze, simptome, tratament
Nivelul ridicat de acid uric din sânge rezultă, printre altele, din descompunerea purinelor. Hiperuricemia – generată de o scădere a eliminării acidului uric pe cale renală și intestinală – determină formarea microcristalelor de urat, care se depun în articulații și în țesuturile din apropiere.
Guta se manifestă prin crize, episoade de inflamație articulară foarte dureroase, din cauza depunerilor de microcristale, care pot fi observate sub piele, la ureche, de exemplu, sau în jurul articulațiilor și tendoanelor. Tratamentul continuu cu medicamente care scad nivelul de acid uric permite cristalelor să se topească, ceea ce duce la dispariția crizelor. Însă, tratamentul trebuie menținut pe viață, pentru că, odată întrerupt, se formează din nou cristale.
Există o idee preconcepută potrivit căreia guta este o boală care afectează doar persoanele în vârstă. Ea poate afecta însă și tinerii, persoanele supraponderale, din cauza unor dezechilibre în alimentație. În Europa, guta afectează 1 până la 1,5% din populație, în principal bărbați. Vârsta înaintată și insuficiența renală se mai numără printre factorii de risc. Guta mai poate fi o maladie secundară unei intoxicații cu plumb, unei leucemii, unor tratamente cu corticosteroizi sau a unor arsuri pe suprafață mare a corpului.
Ponderea genetică în apariția gutei este de aproximativ 20%, potrivit specialiștilor. Restul cazurilor sunt o consecință a factorilor de mediu, alimentație sau anumite tratamente medicamentoase.
La rândul ei, guta este un factor de risc cardiovascular și poate duce la scurtarea vieții dacă nu este tratată eficient. În 10-30% dintre cazuri, guta se poate manifesta și prin formarea calculilor renali.
Gestionarea gutei nu este un lucru complicat, pentru că, în afara tratamentului prescris de medic, constă în adoptarea unor obiceiuri sănătoase în ceea ce privește stilul de viață, mai ales alimentația.
Ce alimente să eviți
În cazul gutei, trebuie evitate alimentele bogate în purine, care cresc nivelul de acid uric din sânge. Este vorba despre mezeluri, măruntaie, vânat, carne tânără, precum cea de vițel, sau prea grasă, cum ar fi cea de oaie, uscată sau afumată, anumiți pești – cod, hering, hamsii, sardine –, crustacee, brânzeturi fermentate.
Alcoolul, grăsimile gătite, alimentele prea bogate în zaharuri, în special în fructoză, precum gemurile și mierea, ciocolata și ciupercile pot, de asemenea, să declanșeze o criză de gută.
Ce alimente să consumi
Un obicei extrem de important pe care persoanele suferind de gută trebuie să îl adopte este să consume multe lichide, aproximativ doi litri pe zi, acest lucru contribuind la eliminarea acidului uric din organism. Trebuie să fie limitat, pe cât posibil, consumul de băuturi alcoolice sau băuturi dulci nealcoolice. Anumite sucuri de fructe (măr, struguri) bogate în fructoză ar trebui, de asemenea, să fie limitate.
În schimb, fructele și legumele proaspete trebuie să facă parte din dieta zilnică, la fel și cerealele, precum grâul, ovăzul, orezul, și produsele derivate, ca pastele și grișul.
De asemenea, din dieta de zi cu zi nu trebuie să lipsească laptele și produsele lactate semidegresate, precum și ierburile și condimentele.
Gestionarea atacurilor de gută este un lucru relativ simplu. Un tratament medicamentos adecvat și un stil de viață sănătos asociat cu câteva reguli nutriționale pot să împiedice apariția crizelor atât de dureroase.
Sursă foto: By sumroeng chinnapan /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri