Când ne gândim la viitorul nostru copil, căutăm cele mai bune metode pentru a-i asigura sănătatea pe tot parcusul vieții sale. Stocarea celulelor stem este o variantă din ce în ce mai des utilizată și oferă o garanție pentru viitorul bebelușului. Cu toate acestea, s-au conturat anumite mituri în jurul acestui subiect ce merită clarificate.
Astăzi, specialiștii de la Stem Cells Bank, banca de celule stem din cadrul Medlife cu o biotehnologie de ultimă generație, ne spun care sunt cele mai frecvente 5 mituri despre celulele stem și de ce acestea sunt false.
Mitul nr. 1: Tratarea bolilor cu celule stem din cordonul ombilical este încă în stadii experimentale.
Fals: Primul transplant cu celule stem recoltate din cordonul ombilical a fost efectuat în 1988 la un pacient diagnosticat cu o formă de anemie rară, denumită anemia Fanconi. De atunci, aproximativ 6 milioane de unități de sânge din cordonul ombilical au fost depozitate pentru transplant la nivel mondial. În ultimii 30 de ani, peste 35.000 de transplanturi de celule stem din sângele recoltat din cordonul ombilical au fost efectuate în întreaga lume.
Mitul nr. 2: Colectarea celulelor stem din cordonul ombilical poate influența nașterea și privează bebelușul de acea cantitate de sânge
Fals: „Recoltarea sângelui din cordonul ombilical este o procedură noninvazivă, ușoară și sigură atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Sângele din cordonul ombilical este recoltat după nașterea bebelușului, cordonul ombilical este în mod normal aruncat, astfel procedura de recoltare nu afectează aportul de sânge al copilului în timpul nașterii. Decizia de a stoca celulele stem din cordonul ombilical al bebelușului nu influențează procesul normal de naștere, indiferent dacă veți avea o naștere naturală sau prin cezariană.”, afirmă Conf. dr. Filimon Nicoleta, biolog Stem Cells Bank.
Foto: De la Elena Pavlovich /Shutterstock
Mitul nr. 3: Dacă donăm sângele din cordonul ombilical al bebelușului către o bancă publică, îl putem accesa dacă va fi nevoie de el în viitor.
Fals: Realitatea este că, dacă sunteți de acord să donați sânge din cordonul ombilical către băncile publice, nu puteți fi siguri că veți avea acces la el dacă este necesar. Părinții care decid să stocheze sângele ombilical în aceste bănci publice de celule stem fac o donație către stat. Ei nu plătesc depozitarea, dar nici nu sunt posesorii respectivei probe. Astfel, în cazul în care un cetățean are nevoie de acea probă de sânge și este compatibil cu ea, poate beneficia de transplant.
Mitul nr. 4 : Putem găsi întotdeauna un donator de măduvă osoasă dacă avem nevoie de celule stem în viitor.
Fals: Există multe avantaje ale utilizării celulelor stem din cordonul ombilical în comparație cu cele din măduva osoasă. Familia economisește timp prețios, bani și temeri în a căuta un donator al măduvei osoase compatibile, mai ales într-o situație critică din punct de vedere a timpului. În plus, extragerea celulelor stem ale măduvei osoase este un proces invaziv, în timp ce recoltarea sângelui din cordonul ombilical este ușoară, nedureroasă și fără riscuri atât pentru mamă, cât și pentru copil. Mai mult, în cazul unui transplant autolog de celule stem din cordonul ombilical (unde donatorul și primitorul sunt aceeași persoană), există un risc minim ca organismul să respingă celulele noi introduse, în comparație cu un transplant de măduvă osoasă.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural