„Modificările ce apar microscopic la un fumător sunt, de fapt, cele ce determină pierderea timpurie a implantului. Explicațiile sunt multiple, începând cu lipsa aportului de nutrienți (oxigen, sânge) până la efectul general al gudronului din țigară asupra întregului organism. Da, fumatul este un factor de risc general și nicidecum unul local. În paralel, el afectează 100% tot organismul și starea lui de funcționalitate. Adică omul nu mai funcționează la parametrii normali, atunci când este fumător. Acesta este cruntul adevăr la care majoritatea fumătorilor închid ochii, lăsându-l undeva ascuns în inconștient.”, punctează specialistul.
Renunți la fumat sau pierzi implantul? Ce alegi?
Atunci când un fumător vine la cabinet și își exprimă dorința de a avea un implant, din nefericire pentru el, i se aduc la cunoștință toate acestea adevăruri crunte. Astfel, acesta este pus în situația de a renunța la fumat sau de a-și asuma riscul pierderii implantului. Grea decizie!
„Atitudinea mea față de fumători nu este una de critică sau de refuz. Ceea ce urmăresc mai degrabă, este să îi informez asupra riscului major la care se expun. Așadar, deși de cele mai multe ori operația de inserare a implantului se finalizează cu succes chiar și la fumători, recomandarea este renunțarea completă la fumat.”, este recomandarea implantologului.
În concluzie, fumatul și implantul dentar nu pot fi prieteni. Alege cu cine vrei să rămâi... sănătos!
* Informații oferite de specialistii de la Clinica de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București
Foto fr si main: De la Evgeniy Kalinovskiy /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri