Cu toate acestea, se întâmplă adesea ca unii dinți permanenți să apară înainte ca aceia de lapte să cadă și, neavând spațiu, se suprapun unul cu celălalt.
„Dinții permanenți erup și se dezvoltă în spatele celor de lapte la aproximativ 1 din 10 copii. Astfel, înainte ca dinții de lapte să fi căzut, copilul are două rânduri de dinți, fenomen cunoscut sub denumirea populară de
„Dinții de rechin” Când, unde și de ce apar?
Fenomenul apare mai frecvent în a doua perioadă de dezvoltare a dentiției copilului, respectiv pe la 10 – 11 ani, atunci când erup premolarii superior. Cu toate acestea, uneori „dinții de rechin” pot apărea chiar în prima etapă, în jurul vârstei de 6 ani, în momentul erupției incisivilor inferiori.
Cel de-al doilea rând de dinți este de obicei plasat în zona incisivilor inferiori, dar poate apărea și în zona incisivilor superiori sau a măselelor de lapte.
Care sunt cauzele?
Printre factorii cei mai responsabili pentru acest fenomen se numără lipsa de spațiu în arcadă, obiceiurile proaste (suzetă, biberon, suptul degetului) și așa-numitele „diete moi” care caracterizează din ce în ce mai mult hrănirea copiilor.
„Administrarea frecventă de alimente moi, smoothie-uri sau preparate nu stimulează de fapt o dezvoltare corectă a arcadei dentare și, în consecință, și căderea dinților din lapte. În timpul dezvoltării normale, mugurele dintelui permanent resoarbe rădăcina dintelui de lapte, atunci când erupe sub acesta, fenomen cunoscut în stomatologie sub denumirea de rizaliză. Când rădăcina este aproape dispărută, dintele de lapte cade, iar dintele permanent erupe în spațiul liber. Dacă dintele de lapte nu cade, dintele permanent erupe în spatele dintelui de lapte.”, completează specialistul.
Citiți continuarea pe pagina următoare >>>
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri