Diagnosticare computerizată a situației meridianelor energetice
Potrivit teoriei MTC, viaţa şi sănătatea sunt menţinute prin intermediul unei energii vitale numite QI. Orice perturbare a acestei energii vitale cauzează boală. Rolul acupuncturii este tocmai de a debloca şi regla circulaţia energiei vitale, restabilind astfel echilibrul energetic. Concret, energia umană circulă în corp prin intermediul unor canale numite meridiane, alimentând diversele organe corespunzătoare.
Energia vitală poate fi influenţată prin stimularea unor puncte (numite acupuncte), prin introducerea în acestea a unor ace fine, speciale pentru acupunctură. Acupunctele descriu trasee în care există o conductibilitate electrică mult mai mare decât pe restul pielii. Prin intermediul tehnologiilor de citire computerizată a parametrilor electrici la nivelul pielii (de la încheieturile mâinilor și picioarelor), pacientului îi este oferită o imagine completă a situației organismului.
„Prin diagnosticul computerizat al situației meridianelor energetice din corpul uman, realizat prin măsurători electrice ale conductibilității pielii, astăzi, tehnologiile inovatoare din SUA ne ajută să aplicăm tratamente standardizate, controlate și demonstrate științific. Pe baza acestora, rezultatele medicale sunt evidente în evoluția clinică a stării de sănătate”, a menționat doctorul Florin Bebeșel (foto) specialist în acupunctură.
Cum se produce vindecarea
Funcția esențială a meridianelor este de a asigura homeostazia energiei vitale, în ciuda multiplelor fluctuații ce apar în organism. Acest rol al meridianelor permite asigurarea în același timp a echilibrului diferitelor organe, corpului, spiritului, precum și a echilibrului ființei cu mediul înconjurător.
În condiții fiziologice normale, acest echilibru este compatibil cu modificările lente și moderate ale mediului intern și exterior. Dar transformările bruște și intense ale acestora riscă să depășească forța de reglare a meridianelor și să antreneze o ruptură a echilibrului energetic care se află la originea tulburărilor de sănătate. Această concepție permite evidențierea unui aspect de mare importanță: acela că, în stările de boală, este suficient să reglăm circulația energiei vitale a meridianelor pentru a ne vindeca.
„Acesta este principiul fundamental al terapiei prin acupunctură, care permite, printr-o stimulare dozată și corespunzătoare a acupunctelor energetice vitale, mobilizarea energiei vitale, pentru a neutraliza influența nocivă a factorilor patogeni, ce sunt fie de origine exterioară, fie psihică (interioară). Astfel, este normalizată funcționarea organelor, pentru a restabili în final echilibrul fizic și psihic, care este condiția pe care se bazează sănătatea”, a conchis doctorul Florin Bebeșel.
Foto fr si main: De la Bjoern Wylezich /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri