„Un centru dermatologic bun s-a clădit în ani, nu este rezultatul afișului pe clădire care anunță- “Sunt cel mai bun centru”, ci este vorba de o activitate continuă, este vorba de perseverență și dorința aprigă de a crea un loc de muncă diferit de condițiile pe care le-am văzut și le-am trăit în colaborarea mea cu statul. Sunt medic de 40 de ani. Sediul acesta este deschis în anul 2016, dar clinica și brand-ul există din anul 1996. Atunci am deschis primul cabinet individual.”
Dermatologia are multe nișe profesionale...
„Mi s-a părut ușoară. O specialitate mică ce poate fi stăpânită ușor, dar am descoperit o specialitate foarte vastă cu peste 3000 de afecțiuni, cu foarte multe nișe profesionale, spre deosebire de alte specialități care au până în zece probleme principale ce trebuie tratate. Pe lângă această clinică dermatologică intră zona de oncologie dermatologică, chirurgie dermatologică, estetică dermatologică... Este loc și pentru alte subdiviziuni pe care eu nu le acopăr, așa cum este imunologia, alergologia, sau cercetarea. Noi am deschis și un centru de cercetare să putem acoperi cât mai multe nișe profesionale.”
Centru de cercetare, o completare la activitatea noastră
„Un centru de cercetare vizează preluarea unor proiecte de cercetare care vin de obicei de la parteneri externi, privind anumite linii de medicamente care sunt în curs de omologare sau de acreditare și, realemente, un astfel de centru oferă pacienților o șansă extraordinară la o linie de tratament care nu este accesibilă în momentul de față în România. Acum avem un studiu care vizează o linite de medicamente de tip anticorpi monoclonali, o oportunitate bună pentru pacienții care nu vor să se mai trateze ca acum 40 de ani.”
Academia americană de dermato-chirurgie supervizează cancerul de piele pe plan internațional. Eu am fost primul medic din Europa acreditat de ei
„Există o unitate de monitorizare și dezvoltare pentru zona internațională a Academiei americane, iar eu am fost primul medic din Europa acreditat de ei, în situația în care au candidat mai multe țări cu experiență în această zonă, așa cum a fost Olanda, care a luat acreditare la un an diferență de mine. Această academie din SUA încurajează cumva unități de lucru pe care le consideră performante și asemănătoare ca principiu de lucru celor din America. Ne oferă consultanță și vin din doi în doi ani. Trebuia să avem evaluarea activității în anul 2019, însă pandemia a fost un impediment, dar suntem în continuare monitorizați de ei, pentru ca noi să livrăm un act medical de calitate. Acreditatea este din anul 2016 și îmi permite să primesc în training medici interesați de învățare care trebuie să petreacă un an în clinică, să parcurgă programa americană și să parcurgă un număr de operații ( 250 de intervenții, din care 60 să fie în număr propriu), să publice în presă internațională din rezultatele pe care le obțin... Așadar, am considerat că sunt capabilă să dezvolt un astfel de proiect.”
Fundația pentru Sănătatea Pielii Dr. Mihaela Leventer se bazează pe educație, nu pe charity
„Fundația aceasta acoperă nevoia de informare corectă către pacient. Am pornit totul ca urmare a unui studiu care a fost făcut cu ani în urmă privind percepția românilor asupra bolilor de piele, dar și cunoștințelor lumii medicale asupra problemelor oncologice ale pielii. Fundația nu se ocupă de charity sau cazuri sociale, deși am făcut și asta atunci când avem posibilitatea financiară. Ne bazăm pe educație, pentru că Fundația are o platformă de e-learning care e deschisă medicilor de diverse specialități interesați de problemele pielii, în special pentru medicii de familie. Platforma mizează aspectele practice, nu are teorie, nu facem cursuri, ci dăm niște chei pentru recunoașterea unei leziuni, soluții medicului de familie, etc. Este o interfață între cele două lumi, cea a pacienților și cea a lumii medicale. Are și informație pentru rezidenți, pentru specialiștii tineri care vor să afle noutăți.”
Suntem o echipă tânără în clinica Leventer. Aici vin medici care știu carte și sunt deschiși să învețe tot timpul
“Da, echipa este foarte bună și foarte tânără. Accept numai medici care îmi dovedesc foarte clar că știu carte și că sunt capabili să învețe în continuare. Nu îi limitez în niciun fel, au acces pe toate domeniile, dar încurajez în mod special perfecționarea pe o anumită nișă de activitate. De exemplu, am cei mai buni pe dermatoscopie, sau pe monitorizarea sau discuția pe melanon, am dermato-oncolog care se ocupă doar de melanom și face acest lucru foarte bine. A stat un an de zile în Franța în centru de melanom de la Nantes, să se perfecționeze în direcția aceasta ca tânăr specialist. Îi susținem financiar să se potă perfecționa în centre internaționale recunoscute. Avem și partea de dermatocrochirurgie unde sunt deja trei specialiști acreditați de Academia Americană cu diplomă de la ei pe Mohs, ( acum urmează și acreditarea europeană) și alți doi fellow pe direcția acesta, dintre care unul va rămâne în clinică, altul va pleca la Cluj. Începem să dezvoltăm zona aceasta și spre alte zone din țară.”
Clinica s-a dezvoltat organic, nu s-au prăvălit peste mine bani de dezvoltare de oriunde... Medicii ne aparțin aici, în clinică și trebuie să creezi loialitate, ca mai apoi să poți investi în pregătirea lor
„Am pornit de la scris rețete și am cumpărat echipament din propria mea muncă. Am crescut organic, am ajuns la un moment în care pot să cascadez către cei tineri ceea ce am realizat eu. Echipa este o condiție de bază la mine, spre deosebire de toate celelate centre medicale. Medicii sunt ai clinicii, sunt medicii noștri. Trebuie să creezi loialitate să poți investi în acești medici ca ei să fie pe propriile picioare și să strălucească în domeniul său.”
Suntem foarte bine dezvoltați pe servicii de dermato-oncologie și suntem capabili să oferim un diagnostic ( examen) histopatologic în două zile
„20% din totalul afecțiunilor cutanate sunt absolut comune în rândul românilor. O mică parte din totalul celor 3.000 de diagnostice de boli de piele se întâlnesc în mod frecvent în toate cabinetele- acnee, dermatită seboreică, insuficiențe vasculare, venoase, dar și boli specifice cum este psoriazisul, boli autoimune cum e lupusul, etc. Le putem diagnostica și le putem trata. Separat, noi suntem foarte bine dezvoltați pe servicii de dermato-oncologie și suntem capabili să oferim un diagnostic ( examen) histopatologic în două zile, iar unul imunohistochimic în trei zile și să parcurgem un program de diagnostic și tratament în timp record. Acest lucru este foarte important pentru pacienții în faze avansate. Aceștia au nevoie de un rezultat rapid pentru a depăși un punct critic. Avem în echipă și chirurgi plasticieni care completează pe zona de reconstrucție a pielii care a suferit urmări după operația unui cancer de piele.”
Pielea albă este o piele mult mai vulnerabilă la cancer decât pielea închisă la culoare
“Melanomul malign este o formă gravă și îl tratăm cu foarte multă atenție. Cu cât e descoperit mai devreme, cu atât e tratabil... Din păcate, vedem cazuri avansate, dar e bine de știut că apare mai ales pe pielea albă, iar pe pielea neagră poate fi prezent mai rar și în locuri stranii, subunghial, de exemplu...”
Prevenția este cheia tuturor soluțiilor optime
„Asta înseamnă control periodic și fotoprotecție. Să nu ignorăm semnele pieleii, să învățăm să ne citim pielea și să înțelegem nevoile ei. Peste toate, un sfat corect de la o persoană competentă este foarte valoros. Eu când discut cu pacienții le spun- “Aveți o singură piele, exact așa cum ați avea o singură pereche de pantofi. Îngrijirea ei curentă vă asigură tinerețea prelungită!”
Cancerul de piele are simptome
“Da, cancerul de piele are semne care țin de apariția unor bubițe, ele sunt diferite, de multe ori seamănă cu un coș sau aluniță, nu au tendință la vindecare spontană și au o modificare vizibilă. Astfel de leziuni care sunt ciudate, așa cum nu le-am mai întâlnit pe pielea noastră, trebuie să te trimită la doctor. Unele sunt cazuri dramatice și imposibil de rezolvat. Am avut un copil cu melanom, iar asta e o raritate, iar cu ocazia acestui diagnostic am descoperit că în România nu există tratament specific pentru melanom care se dă pe stadiu de boală la fel de avansat la un copil ca la un adult. De ce? Pentru că este un vid în zona aceasta de înregistrare de produse. Copilul a ajuns în Belgia la un centru de melanom, dar nici acolo nu există o soluție optimă. Dacă se vor deschide studii clinice pe zona asta, va fi inclus într-un studiu clinic. Dar este o dramă, cum le explici părinților că, deși ar trebui să primească acest tratament, nu îl poate primi pentru că, birocratic, medicamentele nu sunt înregistrate pentru uz pediatric.”
Suplimentele alimentare trebuie să treacă prin rigorile produselor farmaceutice, trebuie să fie omologate. Nu orice supliment alimentar poate veni în ajutorul nostru
“Piața suplimentelor alimentare este o piață necontrolată. S-a încercat prin 2005 o legislație europeană de control și practic a fost imposibil Este o dezvoltare anarhică cu foarte mult marketing îngropat sub imaginea de produse naturale, bio, etc... Dar asta nu înseamnă că o desființăm cu totul... Există vitamine de care avem nevoie și pe care le știm, excelente pentru ca pielea nostră să arate bine. Dar de aici până la pastila care să-ți crească sânii e drum lung. Ei marketează niște nevoi personale fără dovadă științifică.”
În estetica medicală sunt trenduri ca lifting-ul facial și mărirea volumului de buze
„În clinica noastră ne bazăm pe o modificare subtilă care are menirea de a întări frumusețea naturală a unei persoane. Nu aș vrea să transform o persoană în altă persoană, nu vreau să creez niște dispozitive, buze cu care să nu poți să închizi gura... Îmi trebuie o corecție care să țină cont de trăsăturile fiecărei persoane și să îi dea o versiune îmbunătățită fără să fie modificată complet. Se dorește corecția ridurilor, partea de volumetrie ( frumoasă, subtilă și sigură, ușor de obținut), corecția buzelor, despre care se știe că este în trend. De asemenea, există proceduri de lipoaspirație, liftinguri, măriere de sâni, etc. Profilul pacientei noastre este femeia activă social și educată care înșelege o procedură și nu are așteptări nerealiste.”
Avem o drogherie online care poate livra la domiciliu clientelor nostre produse de farmacie sau cosmetică de lux
“În acest shop online există brand-uri care se potrivesc fiecărui tip de piele. Așadar, personalizăm oferta cosmetică prin pachete care conțin exact ceea ce i-ar trebui unei paciente cu probleme dermatologice. În acest pachet pot fi trei sau patru brand-uri. Enumăr aici produsele de la Yonka, pe care eu le iubesc foarte mult, Theosyal, Sesderma, Obagi, un brand american foarte căutat în SUA, creat de dermatologi, care oferă pe nișă dermatologică produse de foarte bună calitate.”
Vom deschide un centru nou de estetică
“Voi spune că eu am fost cea care a adus partea de estetică din România în anul 1996. Am făcut multe lucruri în premieră, dar o perioadă de timp am fost preocupată de cancerul de piele, încât zona aceasta am neglijat-o. Dar, e momentul să preiau drapelul și să mă ocup de tot ceea ce înseamnă dermato-estetică.”
Vizitează Clinica Dr. Leventer Centre
Din echipa Garbo fac parte încă de la vârsta primelor mele angajări. Aici am „crescut”, am prins aripi de jurnalist și am căpătat o experiență bogată și mai ales frumoasă. Ca orice om ce scrie, amprenta credințelor...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri