De cele mai multe ori, astfel de stări apar atunci când organismul suferă de o carenţă în ceea ce priveşte anumiţi nutrienţi care nu sunt asimilaţi din alimentaţie. Aici intervine rolul foarte important al vitaminelor şi al altor suplimente alimentare. Deşi ele se pot vinde fără reţetă, este bine să discuţi cu doctorul tău de familie înainte de a începe o cură. Iată care sunt câteva dintre cele mai importante astfel de suplimente, despre care poţi vorbi cu medicul tău.
Vitamina C
Printre cele mai benefice vitamine si suplimente alimentare pentru femei se numără Vitamina C. Studiile de specialitate au arătat că odată cu înaintarea în vârstă, dar şi în perioadele foarte stresante, nivelul de vitamina C din corp poate scădea semnificativ. O stare prelungită de oboseală sau apatie poate fi cauzată de deficienţa de vitamina C, care, printre numeroasele sale roluri, crește nivelul unei substanțe chimice din creier numită norepinefrină, care face să fii mai alertă și ajută la concentrare.
Calciul
Din păcate, femeile sunt mult mai predispuse la osteoporoză comparativ cu bărbaţii, de aceea calciul joacă un rol foarte important în prevenirea acestei afecţiuni. Începând cu vârsta de 30 de ani, femeile încep să piardă din masa osoasă, proces care se accentuează la menopauză și postmenopauză, pe măsură ce organismul produce tot mai puțin estrogen. Aşadar, mai ales dacă nu consumi foarte multe lactate, este important să discuţi cu medicul tău despre posibilitatea unor suplimente pe bază de calciu.
Vitaminele B
Acest grup de vitamine reprezintă, de fapt, nutrienţi care sunt benefici pentru starea ta generală de bine, însă din această categorie se remarcă în mod special vitaminele B6, B12 și acidul folic. Vitamina B6 îţi ajută organismul să transforme alimentele în energie şi suţine o bună funcţionare a creierului. B12 este, de asemenea, o vitamină cu un rol important pentru sistemul nervos, dar stimulează, totodată, şi producţia de globule roşii. La rândul său, acidul folic poate preveni modificările ADN-ului care pot duce maladii severe şi este deosebit de important pentru femeile însărcinate, deoarece ajută la prevenirea malformaţiilor congenitale ale copilului.
Coenzima Q10
Acesta este un supliment care nu ar trebui să lipsească niciunei femei, deoarece ajută la încetinirea proceselor în de îmbătrânire la nivel celular. De fapt, coenzima Q10 este un antioxidant foarte puternic şi un element esenţial care susţine producerea de energie în interiorul celulelor. Femeile care au un regim alimentar vegetarian sau vegan, precum şi cele care comportă un risc mai crescut de a dezvolta boli cardiace sunt sfătuite să discute cu medicul lor despre modalităţile de integrare a unui supliment pe bază de coenzima Q10 în dieta lor.
Vitamina D
Foarte multe femei suferă de deficienţă de vitamina D, care are drept particularitate faptul că este produsă de organismul nostru în mod natural atunci când pielea este expusă la soare. Această vitamină joacă un rol deosebit de important în fixarea calciului în oase, dar şi în reglarea nivelului de zahăr din organism. Din păcare nu este o vitamină disponibilă într-o varietate prea mare de alimente şi în lunile de iarnă organismul o produce în cantități mult mai mici. Aşadar, un supliment alimentar ar putea fi binevenit.
Suplimentele alimentare şi vitaminele te pot ajuta să-i oferi organismului tău nutrienţii necesari pentru o funcționare optimă, însă este important să discuţi cu medicul sau, cel puţin, cu un farmacist înainte de a le introduce în dieta ta.
Sursă foto: Photo by Anna Shvets from Pexels
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri