Cariile nu ocolesc pe nimeni. Astfel că, „nu doar copiii se confruntă cu carii dentare, ci și adulții, care la o vârstă înaintată ajung să aibă mai multe carii decât s-ar aștepta. Un raport CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) arată că rata de cancer oral crește după vârsta de 60 de ani și că aproape 40% dintre adulții în vârstă nu au mers în ultimul an la medicul dentist. O igientă orală corespunzătoare este o componentă critică a unei sănătăți dentare generale”, punctează dr. Lorelei Nassar.
Iată ce trebuie să știi despre dantura ta odată ce înaintezi în vârstă:
Problemele dentare sunt asociate bolilor de inimă
Medicii vorbesc de mult timp despre o legătură între problemele periodontale și bolile cardiovasculare. Ultimele cercetări sugerează că acestea pot accentua problemele de inimă. Ba mai mult, riscul de accident vascular cerebral, Alzheimer și anumite forme de artrită sunt rezultatul bolii parodontale.
Evită să ai gura uscată
Saliva este esențială în procesul de remineralizare. Aceasta ajută dinții să rămână sănătoși și puternici. Trebuie să știi că multe dintre medicamentele prescrise pot cauza uscarea cavității bucale, iar astfel apar cariile și alte probleme dentare. Odată cu înaintarea în vârstă, nici glandele salivare nu mai funcționează la cote maxime. În schimb, consumul suficient de apă poate ajuta. Ai grijă să bei suficientă apă și… la timp!
Folosește cea mai bună periuță de dinți
De ce e important să folosești o periuță potrivită? Osteoporoza, artrita și alte probleme de sănătate asociate mișcărilor musculare pot face ca spălatul pe dinți să devină o adevărată provocare pentru seniori. O periuță electrică poate fi de mare ajutor în acest sens.
Folosește mai mult fluor
Periajul dentar este mult mai important decât orice altă formă de curățare a cavității bucale. Nu poți înlocui periajul dentar doar cu produsele pentru clătire. În schimb, pentru a evita problemele serioase și pentru a-ți proteja dinții, mai ales că odată cu înaintarea în vârstă cariile dentare sunt tot mai frecvente, poți folosi produse care conțin mai mult fluor.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri