Înainte de deschiderea sezonului estival, pregătirile pentru vacanță sunt temă principală de discuții în grupurile de prieteni. Cu toate acestea, pregătirile ar trebui să înceapă cu o vizită la farmacie și una la un magazin cu articole sportive de specialitate, pentru ca vacanța să fie una cu adevărat reușită.
”Orele de maximă însorire, pe care ar trebui să le evităm, sunt între 11.00 și 16.00, însă oamenii merg în concediu, se trezesc târziu, ajung exact la orele amiezii pe plajă. Îi sfătuiesc pe toți cei care își încep concediile în această perioadă să aibă în trusa de vacanță cremă de fotoprotecție, haine cu fibră de fotoprotecție, costume cu factor de fotoprotecție pentru copiii mici, pălăriuțe și ochelari cu filtru. Și, desigur, dacă mergeți la plajă la orele amiezii, luați o umbrelă, stați feriți!
În cazul persoanelor care aleg muntele, trebuie să știe că și acolo soarele arde și poate provoca aceleași daune suprafeței cutanate. Bronzul nu este un semn al unei pieli sănătoase, ci o reacție cutanată de apărare, iar fotoprotecția trebuie să facă parte din viața noastră dacă vrem să o trăim sănătoasă până la adânci bătrâneți!”, explică Dr. Mihaela Leventer.
Medicul dermatolog recomandă ca produsele de protecție să fie cumpărate din farmacii, având în vedere că acestea au trecut printr-o serie de studii și avizări de specialitate.
”Acum, mai nou, sunt și produse pe care scrie că oferă protecție 100%. Trebuie să știți că produsele care vin din sursă europeană respectă scara de măsurătoare europeană, care se duce până la 50+. Produsele americane au o altă scară de măsură, dar factorul de protecție 100+ american este echivalentul celui 50+ european.
Când intrați în farmacie, cereți sfatul farmacistului pentru a alege un produs, mai ales că există game speciale pentru sportivi, pentru pacienții care au trecut printr-un cancer de piele și care au un filtru înalt și pe UA, există și produse rezistente la apă. Pentru acestea însă, chiar dacă pe ambalaj scrie”waterproof”, să nu vă bazați foarte mult pe acest lucru, se recomandă să reaplicați dacă ieșiți din apă după o baie de două ore sau dacă ați stat pe un prosop, pentru că se șterg”, a adăugat Dr. Mihaela Leventer.
Dincolo de efectele imediate și de neplăcerile pe care le poate da o arsură solară, medicul dermatolog avertizează asupra gravității acestor leziuni ale pielii. Studiile arată că o arsură solară produsă la vârsta copilăriei dublează riscul de cancer la vârstă adultă.
”Din păcate, e greu să îi faci pe tineri atenți la aspectul acesta, li se pare că tinerețea este veșnică și că niciodată nu vor avea probleme cu pielea. Am avut însă și câteva cazuri de melanom chiar la 14 ani, la 15 ani, deci se poate întâmpla și la vârste tinere”, a încheiat Dr. Leventer.
Sursa foto: Maridav/ shutterstock.com
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural