Oboseală este adesea resimțită, mai ales în primele 12 săptămâni și din nou la sfârșitul sarcinii. Poate fi necesar să te odihnești mai mult decât de obicei și chiar te rugăm să o faci
Modificări corporale
La 12 săptămâni de sarcină, uterul mărit poate provoca o ușoară umflătură în abdomen. Uterul continuă să se mărească pe tot parcursul sarcinii. La 20 de săptămâni ajunge la nivelul buricului și, la 36 de săptămâni, la marginea inferioară a cutiei toracice. În această perioada, din cauza schimbărilor hormonale, pot apărea diverse infecții care, din fericire, pot fi tratate de medicul ginecolog. De asemenea, femeia va lua în greutate, șoldurile de lățesc și sănii sunt mai mari și mai grei. Poate fi benefic să porți un sutien care se potrivește corect și oferă suportul necesar. În ultimele săptămâni de sarcină, sânii pot produce o scurgere subțire, gălbuie sau lăptoasă numită colostru. Colostrul apare și în primele zile după naștere, înainte de apariția laptelui. Acest lichid, care conține o cantitate mare de minerale și anticorpi, este prima hrană a bebelușului.
Articulații și mușchi
Articulațiile și ligamentele din pelvisul femeii se slăbesc și devin mai flexibile. Această schimbare permite mărirea spațiului pentru că uterul să crească în dimensiune și să pregătească femeia pentru naștere. În consecință, postura mamei suferă o ușoară modificare.
Durerea de spate de intensitate diferită este foarte frecventă, deoarece coloana vertebrală se curbează mai mult pentru a echilibra greutatea uterului mărit. Unele femei se confruntă chiar cu apariția unei hernii de disc. Această hernie de disc poate să dispară după naștere, însă poate să producă durere și ulterior. De aceea, este nevoie să apelezi la sfatul unui medic ortoped sau la ajutorul unui kinetoterapeut în cazul în care durerile sunt foarte mari. Acesta va stabili dacă este vorba despre o hernie sau altceva. Un specialist îți va recomandă evitarea ridicării greutăților, îndoirea genunchilor (în loc de talie) pentru a ridică ceva de pe sol și menținerea unei posturi bune. Acestea sunt obiceiuri care pot ajuta în orice moment, nu numai în timpul nașterii. Pentru a reduce stresul pe care spatele tău îl va suferi, se recomandă să porți pantofi cu talpă joasă (fără tocuri) sau un brâu ușor, special pentru femeile gravide. De asemenea, atenție la medicamente, deoarece acestea sunt interzise în timpul sarcinii. De aceea, este absolut necesar să fie consultat un specialist care îți va spune exact ceea ce trebuie să faci.
Inima și fluxul sanguin
În timpul sarcinii, inima femeii lucrează mai mult pentru că, pe măsură ce fătul crește, trebuie să pompeze mai mult sânge în uter. La sfârșitul sarcinii, uterul primește o cincime din întreaga cantitate de sânge a mamei. În timpul sarcinii, cantitatea de sânge pompată de inimă crește cu 30% până la 50%. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, ritmul cardiac în repaus crește de la valoarea normală înainte de sarcină de la 70 de bătăi pe minut până la 90 de bătăi pe minut. Odată cu efortul, ritmul cardiac și debitul crește mai mult atunci când o femeie este însărcinată decât atunci când nu este. În jurul săptămânii 30 de sarcină, debitul cardiac scade ușor. În timpul travaliului, debitul cardiac crește cu încă 30%. Dar după naștere scade mai întâi rapid și apoi mai lent. Revine la valoarea de dinainte de sarcină la aproximativ 6 săptămâni de la naștere.
Creșterea uterului afectează întoarcerea sângelui de la picioare și din regiunea pelviană la inimă. Că urmare, există adesea umflături, în special la nivelul picioarelor. Varicele pot apărea pe picioare. Este mai confortabil să porți haine largi în jurul taliei și picioarelor, ceea ce nu împiedică fluxul de sânge. Unele măsuri nu numai că ameliorează disconfortul, dar pot, de asemenea, să reducă umflarea picioarelor și să ajute ca venele varicoase să dispară mai ușor după naștere:
Tractul urinar
La fel că inima, rinichii lucrează mai mult în timpul sarcinii. Ei sunt responsabile pentru filtrarea celui mai mare volum de sânge. Uterul apasă pe vezica urinară și își reduce dimensiunea, astfel încât se va umple cu urină mai repede decât de obicei. Din acest motiv, gravidele trebuie să urineze mai frecvent și mai urgent.
Sistemul respirator
Concentrația crescută de progesteron, un hormon care este produs continuu în timpul sarcinii, trimite semnale creierului pentru ca organismul să respire mai repede și mai profund. Drept urmare, o femeie însărcinată expiră mai mult dioxid de carbon pentru a-și menține concentrația scăzută. De asemenea, va respiră mai repede, deoarece uterul se mărește și limitează expansiunea plămânilor atunci când inspiră. Diametrul toracic al femeii crește ușor.
Tub digestiv
Greața și vărsăturile sunt frecvente, mai ales dimineața (așa-numitele grețuri matinale). Acestea au ca și cauza concentrațiile mari de estrogen și gonadotropină corionică umană, doi hormoni care ajută la menținerea sarcinii. Greața și vărsăturile pot fi ameliorate prin modificări ale dietei sau ale modelelor alimentare. Bea și mănâncă frecvent porții mici, mănâncă înainte să îți fie foame, mănâncă alimente moi etc.
De asemenea, în timpul sarcinii, femeile se pot confruntă și cu alte probleme: căderea părului, probleme ale pielii, hemoroizi, probleme cu dantură și chiar diabet gestational. Toate acestea trebuie observate din timp și, în fiecare caz în parte, trebuie consultat atât medicul ginecolog, cât și medicul specialist. Din fericire, în cele mai multe cazuri, toate aceste probleme vor dispărea după ce femeia va naște. În caz contrar, cu siguranță există tratamente ce te vor ajuta să depășești neplăcerile.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri