Dr. Anca Stănescu, medic stomatolog, competență în pedodonție
De ce apare acest obicei?
În primă fază este un reflex natural, care le oferă copiilor confort și siguranță, dar este și un antrenament pentru alăptare, acest gest fiind făcut și în uter.
Apoi poate fi vorba despre obișnuință deoarece pe măsură ce copilul creste acest gest rămâne în rutină tot ca mijloc de siguranță, să se liniștească sau să poată adormi.
Recomandarea mea este ca acest obicei să se oprească după vârsta de doi ani, prelungirea acestuia fiind dăunătoare pentru alinierea dinților, ocluzie și dezvoltarea oaselor maxilare. În momentul în care copilul își suge degetul, el exercită o presiune pe dinți, iar în urma acesteia va prezenta o modificare de poziție a dinților frontali superiori, aceștia distanțându-se față de dinții inferiori și vor fi dispuși mai în față.
În zonele în care degetul nu apasă, dinții se vor dezvolta normal față de zonele afectate de suptul degetului, dat tot timpul va exista o dizarmonie.
Modificările cauzate de acest obicei afectează modul de masticație a copilului, iar acesta nu va mușca și mesteca normal.
Ce se poate face?
Se poate aplica un bandaj sau o mănușă pentru a-i reaminti copilului că trebuie să aibă puterea să renunțe singur la acest obicei; discutați, reamintiți des copilului să renunțe la acest obicei.
În cazul în care copilul nu reușește de unul singur să renunțe la acest obicei nociv pentru dantură, medicul pedodont împreună cu medicul ortodont se pot folosi de tratamentul ortodontic dacă toate celelalte metode au eșuat.
Trainerele dentare și aparatele dentare mobile corectează și obiceiurile vicioase precum suptul degetului, împinsul dinților cu limba, respirația orală (pe gura) în timpul somnului, bruxismul (scrâșnitul dinților).
Trainerul dentar este folosit la copiii cu dentiție de lapte și care stimulează creșterea în mod corect a oaselor maxilare și dezvoltarea musculară de la nivelul lor.
Aparatul dentar mobil este recomandat copiilor cu dentiție temporară dar și mixtă (dinți permanenți și de lapte) și are rolul de a stimula creșterea și dezvoltarea oaselor maxilare. De asemenea, generează spațiu pentru dinții înghesuiți, corectează obiceiurile vicioase (suptul degetului) și controlează erupția dintilor.
Cu cât este depistată mai devreme aceasta anomalie dentară, cu atât rezultatele vor fi mai spectaculoase.
Foto fr si main: TY Lim /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară