La această întrebare ne va răspunde dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, în următoarele rânduri.
Ce modificări apar la nivelul creierului în timpul sarcinii?
Studii au arătat că în timpul sarcinii materia cenușie aflată în creierul viitoare mămici este redusă cantitativ. De asemenea, scade în volum și țesutul cerebral de culoare roz-gri care conține corpurile celulare și sinapsele celulelor nervoase. Mai mult de atât, se pare că această reducere în volum a creierului persistă cel puțin 2 ani după naștere.
Din fericire, nu întotdeauna o reducere în volum a creierului presupune ceva negativ, o pierdere a funcției creierului, ci mai degrabă o reglare fină a conexiunilor dintre neuroni, un fel de proces de specializare al creierului viitoarei mămici pentru a avea grijă de bebelușul ei.
„Modificările petrecute în creierul unei gravide sunt comparate cu modificările petrecute în creierul unui adolescent. În perioada de adolescență caracterizată printr-o „avalanșă” hormonală, se pierde din substanța cenușie. De fapt, sunt eliminate sinapse (conexiuni între neuroni) mai vechi și înlocuite cu sinapse noi complexe, care asigură procesul de maturizare al adolescentului. În cazul gravidei, modificările petrecute în creierul său sunt percepute ca un proces de adaptare la maternitate și specializare în îngrijirea bebelușului ei” afirmă dr. Silviu Iștoc.
Ce cauzează apariția mamaneziei?
Pe lângă hormonii sarcinii care afectează funcția creierului, pot exista și alți factori care să cauzeze starea de uitare și confuzie:
Oboseala. O altă afecțiune care afectează multe persoane însărcinate - oboseala - poate contribui, de asemenea, la o memorie defectuoasă. Iar lipsa somnului sau somnul de o calitate joasă, ambele pot face, de asemenea, parte din cauzele principale.
Grețurile matinale. Alături de oboseală, grețurile matinale te pot face să te simți obosită și tulburată mental.
Stresul. Când multe lucruri te îngrijorează, poate fi dificil să te concentrezi. Iar sarcina aduce atât de multe lucruri la care să te gândești și să anticipezi, încât pot provoca stres sau anxietate, iar mai apoi „ceață” mentală.
Depresie. Unele persoane se confruntă cu depresie provocând probleme de atenție. Dacă te simți deprimată sau anxioasă în timpul sarcinii, contactează imediat un specialist.
În plus față de acești factori declanșatori obișnuiți, unele cercetări sugerează că sarcina duce la tulburări de memorie și la reducerea duratei de atenție, care deseori continuă în perioada postpartum.
Care sunt simptomele mamamneziei?
Nu există simptome declarate oficial, însă, printre semnele pe care femeile însărcinate le-au raportat se numără:
- pierderile de memorie
- stare de confuzie
- dificultate de concentrare
- dificultăți la citire sau orientarea în spațiu
Este uitarea un semn al sarcinii?
Uitarea în sine nu este neapărat un semn de sarcină. Cu toate acestea, alte simptome tipice ale sarcinii ar putea declanșa sentimentul de uitare, cum ar fi schimbări de dispoziție, oboseală, fluctuații hormonale și stres.
Chiar dacă experimentezi sau nu sindromul creierului de gravidă, trebuie să știi că este un proces normal care necesită răbdare din partea ta. Fiecare sarcină este diferită, iar tu, ca viitoare mămică trebuie să imbrățișezi fiecare schimbare normală care va apărea în organismul tău.
* Silviu Iștoc este medic primar obstetrică-ginecologie, specializat în chirurgie ginecologică minim invazivă și Medicina materno-fetală. Competențele medicului Silviu Istoc sunt impresionate, de la histerescopie, la chirurgie ginecologică, ultrasonografie obstetricală și ginecologică, laparoscopie, chirurgie ginecologică minim invazivă și medicină materno-fetală.
Foto fr si main: Jihan Nafiaa Zahri /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate