Provocările din ultima perioadă au transformat sistemul de sănătate românesc. Despre cum a evoluat acesta, dar și despre schimbările cărora sănătatea din România a trebuit să le facă față, vom discuta în cadrul evenimentului Future Healthcare, pe care wall-street.ro îl organizează pe 9 martie 2023. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, conferința intitulată Building new technologies for healthcare in 2023 își propune să realizeze o radiografie asupra sistemului sanitar românesc.
Pe 9 martie, începând cu ora 10:00, la hotelul Sheraton, în centrul Bucureștiului, ne dăm întâlnire cu unii dintre cei mai importanți reprezentanți din industrie, alături de autorități din domeniu pentru a analiza procesele prin care sistemul românesc de sănătate devine unul la standarde europene.
În cele trei paneluri, vom dezbate asupra subiectelor care „ard” în sănătate, pornind de la prețul medicamentelor în România și provocările industriei farma, până la importanța digitalizării în creșterea nivelului de prevenție în țară.
Bineînțeles, vom comenta și relația dintre mediul privat și cel public, dar și modalitățile prin care este facilitat accesul pacienților la medici sau la anumite investigații medicale.
Dintre autoritățile din domeniu care vor fi prezente la eveniment, amintim pe Diana Loreta Păun, consilier prezidențial Sănătate Publică, dar și pe domnul secretar de stat Vass Levente.
Printre speakerii deja anunțați se numără: dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator al Clinicilor Dr. Leahu, Andreea Minuță, director executiv al Diviziei de Abonamente a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, dr. Claudia Oanea, managing director Siemens Healthinners România, dar și dr. Bogdan Pană, director de cercetare și dezvoltare OCH.
Bineînțeles, lista speakerilor este în continuă actualizare, urmând să revenim cu noi reprezentanți de renume din industrie.
Participarea la eveniment este gratuită, în format fizic sau online, în platforma de evenimente virtuale IC Events. Pentru participarea la conferință, vă puteți înscrie AICI.
Conferința Future Healthcare: Building new technologies for healthcare in 2023 este organizată de wall-street.ro în parteneriat cu Siemens Healthinners România, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Clinicile Dentare Dr. Leahu, Ovidius Clinical Hospital (OCH) și Life Dental Spa.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară