Cu toate acestea, sunt foarte frecvente întrebările în legătură cu beneficiile și riscurile care pot aparea din această cauză. Astfel, dr. Silviu Iștoc, șef de sectie obstetrica-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, prezintă astăzi principalele riscuri ale consumului de anticoncepționale.
Anticoncepționalele se administrează doar la recomandarea medicului
„În primul rând, un lucru foarte important de precizat, este faptul că administrarea anticoncepționalelor trebuie făcută doar la recomandarea medicului pe baza unui plan bine personalizat și nicidecum, la întâmplare. Într-adevăr există anumite efecte secundare pe care orice femeie ar trebui să le cunoască înainte de a începe tratamentul”, afirmă dr. Silviu Iștoc.
Anticonceptionalele influențează creșterea în greutate
Multe dintre femei asociază creșterea în greutate cu administrarea de anticoncepționale, însă studiile au aratat că efectul acestora asupra greutății este mic. De fapt, este vorba despre retinerea de fluide, care poate crea senzația de mărire a volumului, în special la nivelul sânilor, șoldurilor și coapselor. Estrogenii din pilulele anticoncepționale nu afectează celulele adipoase, singurul efect asupra lor este că le face mai mari, dar nu mai numeroase.
Anticoncepționalele pot provoca sensibilitate emoțională
Pilulele contraceptive pot accentua sensibilitatea emoțională, mai ales în cazul celor care suferă de aceasta. Nu este neaparat ca acest simptom să apară în cazul tuturor consumatoarelor de anticonceptionale. Cu toate acestea, este bine să eviți antidepresivele, deoarece în combinație cu anticonceptionalele, acestea pot afecta foarte mult libidoul.
Anticonceptionalele afectează nivelul de colesterol
Atunci când ne gândim la creșterea în greutate, inevitabil vorbim și despre nivelul de colesterol din organism, ceea ce nu este tocmai o asociere corectă și implicită. Cercetările de specialitate au demonstrat că există șanse ca anticoncepționalele să influențeze nivelul colesterolului, dar numai în anumite situații. Pilulele contraceptive pot afecta nivelul colesterolului, însă acest proces depinde de tipul de anticoncepționale pe care îl administrezi și ce concentrație de estrogen sau progestativ conține. Pilulele contraceptive cu mai mult estrogen pot avea un efect de ansamblu ușor benefic asupra nivelurilor lipidelor din sânge. În general, însă, schimbările nu sunt semnificative și nu afectează sănătatea generală.
Pilulele contraceptive modifică tensiunea arterială
Anticoncepționalele pot crește ușor tensiunea arterială. Dacă optezi pentru o astfel de metodă, este indicat sa îți monitorizezi tensiunea arterială și variațiile ei. Daca ai deja tensiune arterială ridicată, cel mai bine este să discuți cu medicul ginecolog, iar el îți va spune daca ar trebui să schimbi metoda de contracepție sau să optezi pentru o alta.
Pentru o alegere înțeleaptă a celei mai bune metode contraceptive pentru tine, nu ezita să consulți medicul ginecolog, pentru a afla care sunt efectele adverse ale anticoncepționalelor. El este singurul în măsură să îți recomande ce este mai bine în cazul tău.
* Silviu Iștoc este medic primar obstetrică-ginecologie, specializat în chirurgie ginecologică minim invazivă și Medicină materno-fetală. Competențele medicului Silviu Iștoc sunt impresionate, de la histerescopie, la chirurgie ginecologică, ultrasonografie obstetricală și ginecologică, laparoscopie, chirurgie ginecologică minim invazivă și medicină materno-fetală.
Foto fr și main: areeya_ann /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri