4 cele mai întâlnite afecțiuni ortopedice congenitale la copii

Mituri și adevăruri despre sarcină. Cum iei cele mai bune decizii pentru tine și bebe

1 Noiembrie 2024

Studiu: Celulele din sângele ombilical sunt capabile să refacă un întreg sistem imunitar funcțional

31 Octombrie 2024

20 Iulie 2023 publicat în Sanatate

2 share-uri

Patologiile ortopedice congenitale din sfera pediatrică reprezintă malformații ale sistemului osteomuscular, identificabile încă de la naștere. Acestea pot afecta nu doar dezvoltarea normală pe etape, ci și mobilitatea copiilor. Necorectate, defectele ortopedice pot avea un impact negativ semnificativ la nivelul organismului ca întreg, și, totodată, pot interfera cu stilul de viață și calitatea acesteia.

Pentru a putea preveni efectele negative menționate, este crucial ca un copil ce prezintă anomalii ale sistemelor osteoarticular și muscular să fie consultat cât mai devreme pentru identificarea tratamentului potrivit.

Afecțiuni ortopedice congenitale comune în rândul pacienților pediatrici

Cu toate că există mai multe afecțiuni ortopedice congenitale la nivelul populației pediatrice, patru dintre cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:

1.Piciorul strâmb congenital (varus equin)

Piciorul varus equin, denumit clasic și piciorul strâmb congenital, este o afecțiune ortopedică de tip congenital în care piciorul este deviat într-o poziție anormală (diferită de variantele anatomice considerate a fi obișnuite).

Diagnosticul se realizează de cele mai multe ori în timpul examinării clinice, fiind nevoie de completare imagistică (radiografii) pentru a evalua gradul de deviere, precum și structura osoasă.

Tratamentul poate fi suportiv sau curativ. Cel suportiv include manipularea și aplicarea unor dispozitive imobilizatoare (ex: ghipsul Ponseti) pentru a corecta treptat poziția piciorului. În cazurile mai severe, în care tratamentul suportiv un este suficient, intervenția chirurgicală poate fi necesară (și chiar recomandată) pentru a obține funcționalitatea normală a piciorului.

2.Displazia de șold

Displazia de șold este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ortopedice congenitale întâlnite la copii.

Patologia implică o dezvoltare anormală din punct de vedere structural a articulației șoldului, fapt ce poate predispune fenomenele de subluxație sau chiar luxație la un moment dat în timpul vieții.

Diagnosticul precoce este esențial pentru a depista problema și a începe tratamentul curativ cât mai devreme. Opțiunile terapeutice pot varia de la metode simple, neinvazive (ex: purtarea de orteze), până la intervenții chirurgicale (precum osteotomii pelviene sau relocarea chirurgicală a șoldului).

Fiecare copil este diferit, astfel că tratamentul va diferi de la un pacient pediatric la altul. În toate cazurile, însă, diagnosticul precoce este crucial.

3.Torticolisul congenital

Torticolisul congenital este o patologie ortopedică din sfera pediatrică în care mușchii gâtului sunt contractați (sau, popular, încordați), fenomen ce atrage după sine adoptarea unei poziții anormale a capului.

Diagnosticul se realizează preponderent pe baza examinării clinice. Uneori, pot fi necesare investigații imagistice suplimentare, cum ar fi radiografii ale zonei cervicale (metodă accesibilă, dar iradiantă; studiază structurile osoase) sau ecografii musculare (metodă accesibilă, neiradiantă; studiază structurile moi).

Tratamentul poate implica atât exerciții fizice ghidate (de creștere a mobilității și ameliorare a tensiunii mușchilor gâtului), cât și terapie fizică sau, în cazuri rare, intervenție chirurgicală.

4.Sindromul de hipermobilitate articulară

Sindromul de hipermobilitate articulară este o afecțiune congenitală caracterizată prin articulații mult mai flexibile și mai mobile decât cele normale pentru vârsta și etapa de dezvoltare evaluate (în comparație cu standardul).

Diagnosticul se bazează pe evaluarea istoricului personal și familial, precum și pe efectuarea examenului clinic (cu focus asupra structurilor articulare).

Tratamentul constă în ameliorarea și gestionarea atât a simptomatologiei, cât și a complicațiilor asociate bolii prin intermediul terapiei fizice (ex: efectuarea unor exerciții de întărire musculară).

De asemenea, sunt necesare măsuri profilactice, precum evitarea producerii leziunilor articulare (evitarea activităților cu risc crescut de accidentare).

În concluzie, afecțiunile ortopedice pediatrice de tip congenital necesită o abordare multidisciplinară, implicând specialiști din domeniile pediatriei și ortopediei, precum și fizioterapeuți și personal auxiliar. Diagnosticul precoce, tratamentul adecvat și gestionarea pe termen lung pot contribui considerabil la îmbunătățirea funcției și a calității vieții pacienților pediatrici. De asemenea, ținând cont de faptul că are loc o cercetare continuă în domeniu, inovațiile în materie de tratament pot oferi perspective noi și promițătoare pe viitor pentru acești pacienți.

Sursa foto: Shutterstock