Deși e diferit de la o persoană la alta și unii pot experimenta îmbătrânirea fiziologică mai devreme decât alții, este important să cunoaștem principalele semne ale îmbătrânirii ochilor noștri pentru a putea programa o consultație oftalmologică și a primi îndrumarea adecvată.
Nu uita, de asemenea, faptul că o consultație oftalmologică de rutină efectuată anual poate preîntâmpina afecțiunile oculare asociate înaintării în vârstă și poți identifica mult mai rapid decât dacă aștepți apariția simptomelor deranjante.
Afecțiuni oculare comune ce apar odată cu înaintarea în vârstă
Avansarea în vârstă nu atrage după sine apariția în mod obligatoriu a afecțiunilor oculare. De asemenea, unele dintre aceste patologii oftalmologice se pot întâlni și în rândul adulților mai tineri sau, în cazuri rare, copiilor.
Totuși, ținând cont de probabilitate și de incidența pe care o au aceste boli oculare în populația vârstnică, următoarele patru pot fi considerate ca fiind sugestive:
1.Cataracta
Probabil una dintre patologiile cel mai des întâlnite și asociate cu o vârstă înaintată este cataracta. Aceasta constă în opacifierea (tulburarea) cristalinului, una din componentele transparente implicate în rolul de lentilă al ochiului.
Odată cu opacifierea progresivă acestei structuri, vederea este treptat afectată, până la instalarea unei dificultăți serioase de vedere. Din fericire, acest defect este corectabil chirurgical prin îndepărtarea vechiului cristalin și înlocuirea lui cu unul nou, artificial, perfect transparent.
Evitarea expunerii la soare, menținerea unui stil de viață sănătos și renunțarea la fumat sunt metode ce pot ajuta la prevenirea acestei boli.
2.Glaucomul
Glaucomul este o boală oculară caracterizată prin creșterea presiunii oculare și afectarea structurală și funcțională a nervului optic. Deteriorarea vederii se realizează treptat, fiind posibil să se ajungă chiar și până la orbire.
Debutul simptomatologiei este unul insidios, cu manifestări nespecifice, precum dureri de cap și vedere încețoșată. Ulterior, se începe pierderea vederii periferice și apar în câmpul vizual cercuri colorate.
Tratamentul se bazează pe ameliorarea simptomatologiei și încetinirea progresiei bolii. Se folosesc picături ce scad presiunea oculară (ca tratament neinvaziv) sau chirurgie laser/ chirurgie clasică țintită asupra aceluiași scop.
Din păcate, nu există metode de prevenție clare, însă efectuarea consultațiilor oftalmologice de rutină poate facilita depistarea bolii în stadiu incipient și, astfel, poate scădea semnificativ rata sa de progresie.
3.Degenerescența maculară
Macula este o structura a retinei (stratul intern al ochiului) responsabilă cu vederea centrală clară. În degenerescența maculară, această componentă extrem de importantă în formarea imaginilor pe retină este afectată.
Simptomatologia clasică include pierderea vederii centrale, dificultăți în recunoașterea fețelor persoanelor din jur și pierderea abilităților de a scrie și a citi (din cauza defectului de vedere). În plus, apar în câmpul vizual pete întunecate.
Tratamentul este de tip suportiv, cu încetinirea progresiei bolii și îmbunătățirea parțială a vederii. Acesta constă în suplimente nutritive și terapie laser.
Prevenția nu se bazează pe metode bine stabilite, întrucât cauza apariției degenerescenței maculare nu este încă pe deplin cunoscută. Totuși, adoptarea unui stil de viață sănătos este întotdeauna o măsură profilactică ajutătoare.
4.Retinopatia diabetică
Deși retinopatia diabetică nu este propriu-zis o afecțiune specifică vârstnicilor, este asociată în schimb persoanelor cu diabet zaharat, boală ce apare mai des odată cu trecerea anilor decât în tinerețe.
Din cauza nivelului crescut al glucozei circulante, se produce deteriorarea vaselor de sânge retiniene, fapt ce cauzează instalarea unui tablou clinic precum:
- Încețoșarea privirii;
- Pierderea vederii centrale;
- Pierderea vederii periferice;
- Dificultăți de percepere a culorilor.
Întrucât retinopatia diabetică este o consecință a unei alte boli cronice, este esențială tratarea bolii de fond în paralel cu intervențiile oculare țintite asupra sigilării vaselor retiniene afectate (laser sau chirurgie simplă).
Prin urmare, afectarea vederii se produce mai ales odată cu înaintarea în vârstă, însă nu este un fenomen obligatoriu. Pentru a putea depista și trata cât mai devreme cu putință afecțiunile oculare progresive, consultațiile oftalmologice periodice sunt necesare.
Sursa foto: Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri