Evenimentul înglobează două dintre proiectele asociației; unul de terapie prin dans, pentru pacienții diagnosticați cu boala Parkinson, cu al doilea proiect fiind de terapie artistică pentru copiii neurodivergenți. Pe lângă un impact direct pentru persoanele din aceste categorii, mișcarea își dorește să sporească conștientizarea necesității în România de a acorda mai multă atenție și sprijin atât persoanelor cu nevoi speciale, cât și celor care le oferă grijă. Activitățile au loc în București, în perioada septembrie – octombrie iar detalii se găsesc pe site: https://arterapie.com/practici-expresiv-creative-pentru-neurodiversitate/.
Practici expresiv-creative pentru neurodiversitate este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București acasă 2023”. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.
Prima latură a proiectului va consta în formarea unor metode pedagogice expresiv-creative pentru profesorii din învățământul primar, gimnazial și liceal care lucrează cu copii și adolescenți cu cerințe educaționale speciale. Programul de formare va cuprinde module de art-terapie, dans-terapie și de utilizare a tehnicilor vocale pentru facilitarea exprimării de sine și a socializării copiilor cu CES. De asemenea, pentru copiii din școlile speciale partenere (Școala Specială Sf Nicolae și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1) se va realiza o serie de ateliere în aceste discipline.
A doua latură a proiectului se adresează unui alt tip de neurodiversitate, una care afectează procesul de îmbătrânire: persoanele afectate de Boala Parkinson și aparținătorilor lor. Li se oferă așadar ateliere de dans-terapie și realizarea unei reprezentații cu și despre aceste persoane, menită să atragă atenția publicului asupra afecțiunii, nevoilor dar și potențialului performativ unic oferit de această particularitate neurologică.
Atelierele tematice destinate beneficiarilor direcți ai proiectului nu sunt deschise publicului larg. Participarea se va face exclusiv pe baza recomandării medicului de specialitate, doar dacă gradul afecțiunii permite acest lucru, iar toate activitățile terapeutice vor fi urmărite de supervizori recunoscuți la nivel internațional în domeniile de referință. Ele vor avea loc în București, la Centrul Național al Dansului.
Atelierele vor fi finalizate printr-o expoziție a lucrărilor de art terapie în a doua jumătate a lunii octombrie precum și un spectacol Performing ParkinsOn Dance, pe 31 octombrie.
Proiect cultural creat de Asociația Entuziart şi cofinanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „București acasă” 2023.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.
Despre Asociația Entuziart
Asociația Entuziart este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune este sprijinirea persoanelor de orice vârstă și cu orice tip de abilități, prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități creative și artistice, cu scopuri terapeutice. Asociația oferă ajutor de tip terapeutic persoanelor din zone defavorizate cu acces limitat la servicii de psihoterapie și colaborează cu spitale de psihiatrie în vederea oferirii serviciilor de art terapie. De asemenea, Asociația colaborează cu Universitatea București pentru oferirea contextelor de practică studenților din Facultatea de Psihologie.
Despre echipă:
Oana Dorneanu (coordonator, curator expoziție, art-terapeut copii): co-fondator al Asociației Entuziart și Psihoterapeut format în Psihoterapie Analitică Jungiană și Art Terapie Phronetik. A absolvit Facultatea de Psihologie, Universitatea București; a urmat o formare practică în Art Terapie la Spitalul de Psihiatrie din Paris, Saint Anne, condusă de Universitatea Paris René Descartes unde a studiat Arta de tip Outsider cu subformele ei (Arta Bruta, Arta Psihopatologica); A organizat numeroase expoziții de artă brută, outsider și artă psihopatologică.
Loredana Larionescu (responsabil producție, dans-terapeut adulți): co-fondator al Asociației Entuziart, licențiată în psihologie la Universitatea Paris 8; Master în Psihoterapie Experienţială Unificatoare la Universitatea Bucureşti; psihoterapeut sub supervizare în psihoterapie experiențială (SPER); formare în Dans Terapie, organizată de Asociaţia Română de Psihoterapie prin Dans şi Mişcare.
Dr. Bianca Nițu, medic pasionat cu +10 ani de experiență în diagnosticarea și tratamentul bolii Parkinson și a tulburărilor de mișcare, este preocupată permanent în a utiliza cele mai noi tehnologii în domeniul neurologiei, în special al tulburărilor de mișcare și bolilor neurodegenerative. Este axată pe terapie avansată pentru boala Parkinson, reabilitare în boala Parkinson, boli neurodegenerative, distonii și dedicată în a oferi cea mai bună îngrijire posibilă și creșterea calității vieții pacienților. Experiența sa este formată în centre medicale de referință la nivel național și internațional – Spitalul Clinic Colentina, București, Spitalul de Neuroreabilitare IRCCS San Camillo, Veneția – Padova, Italia și Spitalul de Neurologie Pierre Wertheimer, Lyon, Franța. A avut, de asemenea, participări la workshop-uri și cursuri internaționale de tulburări de mișcare în centre de specialitate din Italia, Elveția, Germania, Franța, Danemarca, Spania, Portugalia, Republica Cehă și Africa de Sud. Bianca Nițu este partener și Director Medical al Clinicii Neuristica, furnizor de servicii de telemedicină specializate în neurologie.
Sorina Petrescu (coregraf, dans-terapeut): absolventă a secțiilor de Coregrafie la Școala de Artă București, respectiv balet, la Opera Română; Perfecționări în Dans la Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance, Londra și în cadrul Exercise Psychology la University of Derby; Absolvent de Psihoterapie prin Dans și Mișcare la Asociația de Psihoterapie prin Dans și Mișcare din România; a lucrat în proiecte de terapie prin dans cu copii cu dizabilități intelectuale.
Angelica Baciu: profesor de muzică, psihopedagog în formare la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul Psihopedagogie Specială; absolvent al Liceului Pedagogic D. P. Perpessicius, specializarea învățători- educatoare; absolvent al Universității Naționale de Muzică și artist liric în Corul Național de Cameră "Madrigal"; trainer de peste 20 de ani pentru activități artistice și muzicale pentru copii cu diferite dizabilități; fondator al Asociației “Sănătate Prin Arte”.
Anca Ghearasămescu – art terapeut Phronetik®, psihoterapeut analist (jungian) și psiholog (psihopedagogie specială) cu experienţă de lucru cu copii, adolescenţi şi adulţi, în practică privată şi mediu clinic; colaborează cu diferite organizaţii pentru proiecte de art terapie pentru copii şi adolescenţi și programe de voluntariat; a facilitat cursuri de tehnici inspirate din art terapie pentru profesori ce lucrează cu copii cu nevoi speciale.
Irina Marinescu - coregrafă și facilitatoare de ateliere de dans și dans terapie - s-a îndrăgostit de dansul contemporan și performance în 2009 și de atunci a studiat cu profesioniști români și străini diferite limbaje de dans și forme ale artelor performative. Este co-fondatoare a Asociației Developing Art, fondatoare a platformei UnShame Dance, iar din 2022 a început o specializare pe termen lung în dans-terapie.
Parteneri: Clinica Neuristica, Centrul Național al Dansului București, Asociația Mai Puternici decât Boala Parkinson, Școala Specială Sf. Nicolae, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, Universitatea București
Clinica Neuristica - furnizor de servicii în telemedicină specializată în neurologie ce oferă consultații specializate în tulburări de mișcare și cognitive. În acest proiect Clinica Neuristica va selecta, evalua medical și monitoriza beneficiarii diagnosticați cu Boala Parkinson, pe parcursul desfășurării acestuia.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri