Comunicat de presa
Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, marcata anual la nivel international pe data de 10 martie - anul acesta sub sloganul „Protejeaza-ti rinichii, salveaza-ti inima”, Societatea Romana de Nefrologie (SRN), cu sprijinul sanofi-aventis, doreste sa traga un semnal de alarma asupra pericolului reprezentat de boala cronica de rinichi in randul populatiei, precum si de asocierea dintre aceasta afectiune si bolile cardiovasculare si diabet.
Boala cronica de rinichi, diabetul si bolile cardiovasculare, o asociere periculoasa pentru sanatatea publica
Asocierea dintre boala cronica de rinichi (BCR), diabet si bolile cardiovasculare reprezinta o amenintare pentru sanatatea publica, reducand semnificativ speranta de viata a populatiei. Din cauza relatiei complexe de cauzalitate dintre boala cronica de rinichi si boala cardiovasculara, fiecare dintre ele poate reprezenta factor de risc, cauza sau complicatie a celeilalte.
In contextul cresterii numarului de pacienti cu diabet zaharat tip 2 si cu obezitate la nivel mondial, diabetul reprezinta principala cauza a bolii cronice de rinichi. Conform estimarilor specialistilor, diabetul determina o crestere de aproximativ 12 ori a riscului de boala cronica de rinichi stadiu 5 (stadiu terminal).
Gradul de afectare a functiei renale la persoanele diagnosticate cu diabet creste progresiv in timp, de la 7,3% in momentul diagnosticarii diabetului, pana la 17,3% dupa 5 ani de la diagnostic, ajungand dupa 10 ani la 24,9% si dupa 15 ani la 28% . Riscul pacientului cu afectare renala ramane unul cardiovascular, in toate cele 5 stadii ale bolii cronice de rinichi, cea mai frecventa cauza de mortalitate in randul pacientilor fiind cea cardiovasculara¹.
„Boala cronica de rinichi este un concept epidemiologic similar cu boala cardiovasculara, care a fost elaborat cu scopul abordarii preventive a patologiei renale, similar cu preventia din boala cardiovasculara. Importanta bolii cronice de rinichi ca factor de risc pentru bolile cardiovasculare este scoasa in evidenta si de motto-ul Zilei Mondiale a Rinichiului din 2011: “Protect your kidneys, Save your heart”. Prevalenta BCR in populatia generala atinge valori intre 11-15% si este in crestere. Amplificarea riscului cardiovascular de catre boala cronica de rinichi, costurile mari ale tratamentului bolnavilor cu BCR terminala au dus la concluzia ca in prezent boala cronica de rinichi este o problema majora de sanatate publica. Pentru a ajuta la prevenirea, diagnosticarea precoce si tratamentul corect al acestei patologii, am publicat brosura „Boala cronica de rinichi – de la concept la practica”, care contine rezumatul unui program de interventie precoce in BCR”, a declarat Conf. Dr. Adalbert Schiller, Presedintele Societatii Romane de Nefrologie.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate