Despre tacere si palme. Ca intre femei.

Si mai presus de toate sunt prinse si visele ei...

Pentru de cele mai multe ori ca s-a casatorit cu un barbat pe care l-a intalnit cand era studenta, care a invitat-o la suc, care i-a spus cuvinte frumoase, cu care si-a petrecut vacante. Cu care a avut o nunta la care a dansat si s-a simtit bine. Asa cum se face, ca la carte. Apoi si-au facut impreuna planuri, si-au cumparat casa, au facut copiii. Insa, tot ca la carte, intre toate aceste etape mai primea din cand in cand cate o palma, ca a doua zi sa asculte scuzele lui si promisiunile ca nu va mai face. Si ea iarta; o data si inca o data si inca o data...

Si anii trec. Iar toate acele palme trebuie ascunse, si nimeni nu stie sa ascunda o vanataie mai bine ca o femeie. Si apoi, de ce ar vorbi? De ce ar povesti? Oricum iesirea e dificila si nu are intotdeauna curajul sa o faca. Se gandeste ca divortul este un proces lung, timp in care ea va locui cu copiii tot cu el in casa. Apoi vine partajul si totul se imparte la doi, iar ea ar ajunge cel mult sa locuiasca intr-o garsoniera cu restul familiei. Pentru ca el, daca iese din acea familie intr-un mod cat de cat pasnic, iese cu mainile in buzunar. In final, ramane ea, femeia, care si asa are venituri mai mici de obicei, sa isi intretina familia. Si multe aleg calea aceasta. Pentru „liniste”, spun ele.

Stie ca e victima

Sa nu va imaginati ca o femeie care sta langa agresor e proasta. Ea stie ca e victima, stie ca ceea ce i se intampla ei de fiecare data cand el ajunge acasa tarziu se numeste violenta. Nu are nevoie de pliante. Nu are nevoie de definitii. Nu are nevoie de statistici.

Nu e ca si cum ajungi victima a violentei stiind ce te asteapta. Intri cu vise in acea relatie, cu sperante, cu planuri. Intri usor. De iesit este mai dificil. Si este cu atat mai dificil cu cat nu ai unde sa te duci, nu ai la cine sa apelezi. Imaginati-va o femeie dintr-un sat. Oarecare. Se duce la politie sa isi reclame sotul, iar politistul blajin si impaciuitor ii spune „draga, il stiu eu pe iXulescu, e om de omenie. A avut si el o seara mai proasta...fii sotie buna si nu ii fa omului probleme cu legea degeaba”.

Pentru ca autoritatile nu respecta o „deontologie”. Nu au un cod etic. Autoritatile sunt si ele „oameni” si ca oameni judeca cum le vine, dupa chef si dispozitie. Cu atat mai mult cu cat nu exista niste legi clare si coerente care sa ii indrume. Cu atat mai mult cu cat nici lor nu li s-a vorbit despre violenta ca despre un fenomen social. Autoritatile afla de violenta din susotelile femeilor la bucatarie. Pentru ca acolo si ramane violenta domestica: la bucatarie.

Garbo

Ultima actualizare: 22 Noiembrie 2012 @ 06:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo