Nu ne-am nascut in pielea potrivita... O povestioara care trebuie data mai departe!

Urmatoarea povestioara motivationala care s-a transformat intr-un adevarat viral pe facebook si in lumea internetului are la baza o reclama portugheza antirasism. Am primit-o pe mail si fiindca ne-a atras atentia vrem sa o dam mai departe drept o atentionare asupra prejudecatilor pe care le avem asupra celor din jur.

Totul se petrecea intr-un avion al companiei British Airways, care efectua un zbor de la Johannesburg la Londra, la destul timp dupa caderea apartheidului in Africa de Sud. O doamna de vreo 50 de ani, alba, suna nervoasa dupa stewardesa. Aceasta vine zambind si, amabila, asa cum ii cere fisa postului, intreaba cu ce poate ajuta. Femeia agitata ii spune ca a fost asezata langa un domn de culoare si ca solicita sa i se dea un alt loc, pentru ca ea nu accepta sa stea langa un membru al acestei minoritati respingatoare.

“Va rog sa va calmati”, ii cere stewardesa. “Desi nu cred ca mai sunt locuri libere, ma duc sa verific, sa vad daca putem face ceva in acest sens”. Dupa cateva minute se intoarce si-i spune nemultumitei ca, asa cum se astepta, nu mai e niciun scaun gol la Clasa Economica sau la Clasa Business. Dar a vorbit cu capitanul aeronavei, care i-a spus ca exista unul la Clasa de Lux. Inainte ca femeia sa deschida gura, stewardesa continua: “Este extrem de neobisnuit pentru compania noastra sa permita unui calator cu bilet de clasa economica sa stea la cea de lux. Dar, tinand cont de circumstante, capitanul considera ca ar fi scandalos ca un pasager sa fie obligat sa stea langa cineva atat de dezgustator”.

Dupa care, se intoarce spre domnul de culoare si-i spune: “Stimate Domn, as fi onorata daca ati avea amabilitatea sa va luati bagajul de mana si sa-mi permiteti sa va insotesc pana la locul dumneavoastra de la Clasa de Lux!”. Toti ceilalti calatori, care pana in acel moment nu stiau ce sa mai creada, au izbucnit in aplauze furtunoase si urale.

Aceasta este povestioara, urmariti si reclama originala:

“Oamenii trebuie sa realizeze ca a placea sau a te simti inconfortabil langa o persoana bazandu-te pe nimic altceva decat pe culoarea pielii este prostesc”, comenta cineva pe youtube. “Rasismul este ridicol”. Este da. Groaznic si ingrozitor de ridicol. Da’ uite ca il facem. Si il comitem si noi in vietile noastre de zi cu zi.

Si acum povestea personala si reala pe care as incadra-o mai degraba la capitolul discriminare. Autobuzul 331 spre Dorobanti. Ca un melc dintr-un film antiMatrix merge autobuzul asta…. Ma fofileam pe scaun, rugandu-ma sa treaca mai repede timpul si sa vina odata, fir-ar sa fie, statia Piata Dorobanti. Motivul pentru care ma grabeam subit mai ceva ca fata la maritat, cum zicea tataia Ghe, dumnezeu sa-l ierte, de fiecare data cand rabdarea da pe langa mine?.. . Nu, nu innabuseala dintr-un autobuz cu aer conditionat, dar totusi fara aer conditionat pornit. Partenerul meu de scaun si caldura sofocanta de Sahara era un barbat de origine roma, cu o infatisare “dubioasa” si o plasa cat blocul meu cu 4 etaje, din care tot scoatea lucruri... Brusc, de cand s-a postat langa mine, simteam ca nu mai am aer. Sa cobor mai repede, sa cobor odata, mai repede, cat mai repede, hai autobuzule fir-ai odata…

Culmea (sau coincidenta!) face sa coboram fix in acelasi moment in aceeasi statie. Universul, ca sa-mi dea o palma si sa scap de prejudecati, face si el ca 2 dulai cu inima de caine sa se indrepe furiosi spre mine, latrand ca foamea si dorind pofticiosi sa se urce pe pielea mea alba. Cine credeti ca avea genunchii fix ca piftia de porc neinchegata bine? Eu bineinteles. Si cine m-a ajutat, postandu-se in fata cainilor si protejandu-ma de ei, urland cat il tinea rarunchii speriind cainii si indepartand "descreieratii" de mine?  Exact. Acelasi barbat rrom a carui prezenta imi inspira dorinta de a sta cat mai departe de el. "Huo", "miscati-va de aici", "turbatii dreacu", "sa dea naiba in voi si in cine va lasa liberi pe strada".... Ii multumesc si il rog sa ma ierte daca am gandit ceva rau despre el. Am devenit prieteni si am purtat o conversatie de parca ne cunoasteam de-o viata, pret de o strada, pana cand traseele ni s-au despartit. “Pai nu stiti, domnisoara, ca la caini nu trebuie sa aratati ca va este frica?” Corect. Multumesc pentru lectie.

D.

Foto homepage: By Dan Kosmayer /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 5 August 2020 @ 05:08

• 
• 

Mai multe despre Garbo