Pentru tine, pentru mine… Poveste ATAT de emotionanta!

Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români

1 Noiembrie 2024

Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară

16 Octombrie 2024

23 Decembrie 2013 publicat în Social

80 share-uri

Am descoperit o poveste de viata cu adevarat emotionanta, care in mod cert va v-a face sa va opriti macar o clipa din tumultul vietii de zi cu zi si sa meditati la ceea ce este cu adevarat important, mai ales acum, pe final de an.

Povestea adevarata este relatata de un fost taximetrist din New York. Va rugam sa o faceti cunoscuta si prietenilor dumneavoastra, caci cine stie... poate asa le vom schimba viata!

Acum douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma intretin. Intr-o noapte, cind am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini, la o fereastra de la parter… In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.

Foto int si main: Shutterstock.com, strada in New York, New York, Taxi in New York

Deci, am mers si-am batut la usa… -” Doar un minut”, raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Langa ea era o valiza mica de plastic. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai niciun ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticla.

- Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina? zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata.
- Oh, sunteti un baiat atat de bun! zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa si apoi m-a intrebat:
- Ai putea sa conduci prin centrul orasului?
- Nu este calea cea mai scurta, am raspuns eu rapid.
- O, nu conteza, spuse ea. Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…