Italia, un pamant al durerii: Migratia parintilor, suferinta copiilor

Multi dintre acesti copii ajung in spital cu diferite afectiuni care se dovedesc ca sunt cauzate de dorul parintilor, iar psihologii sunt cei care trebuie sa-i trateze. Catalina Liliac este psiholog la Onesti si se ocupa de sectia de pediatrie a Spitalului Judetean. „Lucrez in spital si cred ca nu trece o saptamana fara sa nu fiu solicitata pentru un copil ce prezinta probleme de sanatate ce impun internarea, dar la care se constata investigativ ca problema principala este de natura psihica si nu medicala. Cele mai frecvente cazuri sunt starile anxioase, starile depresive si tentativele suicidare.

Spre exemplu: in luna ianuarie am avut trei cazuri de tentative suicidare: un baiat de 11 ani cu scop de a atrage atentia, prin ingestie medicamentoasa, dar fara a-si pune viata in pericol, doua fete de 14, respectiv 16 ani, la ambele scopul a fost foarte clar de sinucidere. Fata de 16 ani isi facuse din timp un plan detaliat, studiase toxicitatea medicamentelor si sansele de reusita ale tentative sale; numai un noroc a salvat-o. In februarie au fost „doar” doua cazuri de tentativa suicidara, ambele adolescente, dar scopul a fost de a atrage atentia parintilor.

"...mama/tata nu ar mai trebui sa plece daca eu nu as mai fi"
 

Pentru fiecare din acesti copii/adolescenti castigul clar si imediat este sosirea de urgenta a parintilor plecati si pe care nu i-au vazut de ceva timp. Copii de toate varstele sunt loviti crancen de dorul parintilor, iar problemele pe care le dezvolta sunt legate de comportament, respectiv copii cu anxietate, distonie neurovegetativa (multiple acuze somatice de genul: dureri de cap, burta, greata, varsaturi, ameteala, stari de lesin, crize de pierdere a cunostintei), dar in urma investigatiilor se elimina orice cauza somatica ai ramane doar aspectul psihic. Acesti copii (in toate cazurile intalnite) manifesta aceeasi simptomatologie: sunt izolati si slab integrati in grupul acolar sau al copiilor de aceeasi varsta cu ei; sunt insingurati, vorbesc prea usor despre moarte (chiar si la 7 ani) ai o privesc cu seninatate, o inteleg si o vad, in multe cazuri, ca si pe o relaxare pentru adulti (mama/tata nu ar mai trebui sa plece daca eu nu as mai fi).

De asemenea, pe langa rezultatele scolare slabe, stima de sine mult prea scazuta si problemele de concentrare, acestia sunt si foarte furiosi, nesiguri, indiferenti, dar si depresivi. Mai mult decat atat, se simt vinovati, se acuza pentru starea de fapt si nu vorbesc decat despre trecut, despre momentele de intalnire cu familia, in timp ce prezentul ii intristeaza. Pentru ca nu experimenteaza bucuria de zi cu zi, apare si o alta problema serioasa ai anume evadarea din realitate.

MIRAJUL BANILOR

Am intalnit la sfarsitul anului trecut doua adolescente de 14 si 15 ani care desenau extraordinar, dar amandoua doar cruci, ochi care plang, care te privesc reci si goi, fete duble, masti sau personaje din desenele animate japoneze. Te ingrozeau desenele lor. Amandoua au acum tratament de la psihiatrie infantila, dar prognosticul este incert.

Faptul ca familia a lasat strainatatea si a revenit in tara nu schimba prea mult evolutia lor, din nefericire. Pentru fiecare lucru pe care il rememorez am in ochi macar un chip de copil. Cat despre multele femei si multii barbati care se intorc doar cand psihiatria devine singura sansa de a supravietui la limita normalului, ceea ce pot sa spun e ca: asta inseamna mirajul banilor pentru foarte multi romani”, a declarat psihologul Catalina Liliac.

Pe de cealalta parte, nici mamele nu se simt mai bine.

Am vorbit ai cu Daniela, o tanara mamica care si-a lasat baietelul acasa, cu tatal, cand acesta nici nu implinise un an. Acum are 3 ani si a inteles ca mama lucreaza departe de casa, si in fiecare seara, la telefon, intreaba „mami cand vii acasa, mai stai mult?” Daniela spune ca „o parte din sufletul meu a ramas langa el, inainte de culcare ii sarut pozele si ma rog sa fie sanatos. Stiu ca nu e bine pentru el ceea ce fac, dar nu am alta solutie deocamdata. Trebuie sa supravietuim. Cand merg acasa ma dedic lui 100%, dar stiu ca nu e suficient”.

Mirela este o alta mamica care si-a lasat acasa doi copii mai mult in grija parintilor ei, decat a sotului, care e alcoolic. „Nu m-am gandit ca viata imi va rezerva asa ceva. Niciodata nu am crezut ca nu voi fi alaturi de ei in prima zi de scoala sau de gradinita. Aa vrea sa ii aduc la mine, dar nu am cum, pentru ca ingrijesc o batrana 24 de ore din 24. Mi se rupe inima cand cel mic nu vrea sa vorbeasca cu mine la telefon. Stiu ca sufera si ca le este dor de mine. Incerc sa ii fac fericiti macar prin cadourile pe care le trimit”.

Romania ultimilor ani devine din ce in ce mai mult tara copiilor fara parinti si este si mai tragic daca ne gandim ca acesti copii reprezinta viitorul, ca ei vor  fi adultii de maine.

Un articol de Anca Arnautu via Actualitatea.it
 

Sustine Cauza: Comunicarea este importanta pentru parinti si vitala pentru copii

si sustine si tu  prroiectul "Te iubeste mama!"

Garbo

Ultima actualizare: 30 Octombrie 2019 @ 04:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo