In compania oamenilor buni. Povesti de viata care te vor impresiona

POVESTEA ELENEI

Elena, zece ani, nu aude. Transplantul de timpan ii poate inca schimba viata

Elena n-a auzit bine niciodata. Asa s-a nascut. Trece de un deceniu prin viata beneficiind doar de franturi de cuvinte. Ar trebui sa poarte un aparat auditiv in fiecare ureche. Fara sa poata da o explicatie coerenta pentru aceasta situatie, parintii, desi au la dispozitie doua astfel de aparate, i le pun Elenei pe rand. Cand am ajuns noi, ne auzea putin cu dreapta. Doctorii spun ca implantul de timpan ar putea fi o solutie definitiva de rezolvare a problemelor acestui copil. Elena merge la scoala, dar prea putin intelege. Copiaza insa cuvintele scrise pe tabla. Are o caligrafie rezonabila in conditiile date.

Mama ei, Geta, are patruzeci de ani. Tatal ei, Silviu, are doar treizeci si doi. I-a placut lui sa ia femeie cu opt ani mai mare. Silviu mai are cinci frati. Nu stie sa spuna cati nepoti are in total, le-a pierdut sirul. Silviu are bratul stang taiat la fiecare doi centimetri cu lama, cu un briceag sau chiar cu cutitul cel mare.

- De ce, Silviu?, de ce faci asa?, il intreb.
-
- De suparare. Nu vedeti ce viata avem?, imi raspunde.
-

Ii tac. Cand se supara pe viata pe care o are, Silviu pune mana pe o arma alba si se automutileaza. Iese la iveala ca, da, daca are ce, mai bea, dar, per total, de unde bani de baut? Concluzia este ca atunci cand au bautura, romii de la marginea asta de sat si de lume o impart totusi unii cu altii. Pe de alta parte, casa in care ne aflam e ridicata de Silviu cu mana lui. El si Geta mai au o fiica – Ioana, in varsta de optsprezece ani. Fiica lor cea mare are doi copii – Andrei, de doi ani, si o fetita, Alexandra, de trei luni. Andrei, care e un grasun, a cazut de curand si s-a lovit rau la ochiul stang. N-au mers sa-l vada un doctor, desi e limpede ca nu e deloc bine. Nimeni nu are – in aceasta familie - loc de munca. Au fost la vot si au votat.

Traiesc toti din ajutorul social si alocatiile copiilor intr-o casa fara curent electric. E adevarat, mai iau uneori curent de la niste vecini binevoitori. Cand au curent se uita la televizor- prind exclusiv TVR 1. Sunt la curent, asadar, cu faptul ca a inceput Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia, ba chiar si cu unele dintre rezultate. E ceva cu sportul asta, te gandesti, daca evenimente petrecute in jungla amazoniana, la Manaus, de pilda, au rezonanta pana la Gulia, dupa dealurile Sucevei. E ceva.

Pe noptiera se afla mai multe jucarii, printre care un Mos Craciun, obez cum il stim, cu o fata obosita, abandonat de la sarbatorile trecute langa perete, si un clovn cu insemnele unei cunoscute retele de restaurante fast-food, adus de cineva candva de la oras. Nu se mai stie nici de catre cine, nici cand, nici macar de unde. Clovnul afiseaza un ranjet incurabil. Jucaria preferata a Elenei este o papusa cu ochii foarte albastri, pe care o imbraca si o dezbraca, de care are grija intocmai ca o fetita de varsta ei de la oras. N-a stiut insa ca ar fi trebuit sa ii puna un nume, asa ca nu i-a pus.

In casa mai exista si un calculator, vechi, probabil un Pentium 6, dar nu mai merge de ani buni. Exista si o combina muzicala, care confera posibilitatea de a asculta casete audio, dar si CD-uri, dar care, tot asa, tine de decor. Un telefon mobil foarte vechi este pus in priza la incarcat, desi curentul sa incapataneaza sa nu existe. Telefonul mobil este in grija Getei.

Mama Elenei a absolvit sapte clase. Tatal Elenei niciuna – n-a trecut deloc, dar deloc!, pe la scoala. Daca impartim totalul sumelor primite de stat de membrii acestei familiei la numarul lor rezulta un total de douazeci de lei pentru fiecare om. Traiesc din 20 de lei pe luna fiecare. Au cateva gaini. E tot ce au. Mai muncesc cu ziua pe la cei mai bogati. Cateodata, fac maturoaie si le vand la oras - de obicei, cu doi lei maturoaia.

Elena e un copil foarte frumos. Ii spunem ca e foarte frumoasa si ea nu ne aude.

Reporter: Cat costa, doamna, un implant de timpan?

Mama Elenei: Doctorii de la oras ziceau ceva de treizeci de milioane (n.m. – de lei vechi).

Reporter: Pentru amandoua urechile?

Mama Elenei: Pentru una singura. Macar una sa aiba si ea, daca ne ajuta bunul Dumnezeu.

Elena continua sa nu ne auda. Andrei Pungovschi o fotografiaza in dreptul ferestrei. Lumina cade peste Elena ca si cum ar fi o lumina cu sens. Ma indrept catre ea. Ingenunchez si ajung la inaltimea ei. Fotograful ne imortalizeaza.

CIFRA

20 de lei pe luna este venitul pe cap de locuitor in familia Elenei.

Text de Andrei Craciun

Garbo

Ultima actualizare: 25 Iulie 2014 @ 01:07

• 
• 

Mai multe despre Garbo