Tara care isi pedepseste mamele

• ...iti dai seama ca idotii care fac filme inecate in sirop despre nastere si maternitate n-au asistat in viata lor nici la iesirea unui galbenus de ou din coaja.

Cand ajungi in salon, sleita de puteri, primul chip pe care iti sprijini privirea nu e al puiului de om de-abia nascut, nici al sotului ravasit de emotie, ci al unei asisente plina de “bunavointa” unui arici. Iti arunca pe noptiera doua supozitoare informandu-te sec ca iti sta la dispozitie in sala de alaturi. Acolo se numeste “ La pansat” si, zile in sir de acum inainte, vei merge cu entuziasmul unui condamnat la moarte catre scaunul electric. Cu amendamentul ca ala macar n-o face contra cost. Oricata suferinta ti-ar fi provocat travaliul, oricata oboseala si durere ar gazdui corpul tau, ideea sfredelitoare de a-ti vedea puiul te chinuie incontinuu, asa ca te incolonezi la ora fixa catre “Sala de alaptat”, tarandu-te ca ultimul pachyderm de pe planeta catre lumea minunilor.

20 de nou nascuti te trezesc la realitate – ei urla de foame in dosul usilor inchise, in spatele carora alte asistente fac legea. Cand se aude, in sfarsit, formula magica: “haideti, mamici”, iti dai seama ca idotii care fac filme inecate in sirop despre nastere si maternitate n-au asistat in viata lor nici la iesirea unui galbenus de ou din coaja.

M-am repezit in sala sa-mi iau copilul in brate, dar ultimele puteri mi-au aterizat in talpa papucilor si n-au mai plecat multa vreme de acolo. Asistenta m-a informat despre faptul ca nu am voie sa il pun la san si nici sa-l iau in brate. “Eu stiu de ce, dar nu am voie sa va spun. Cand vine doamna doctor, candva, in seara asta, o sa va spuna ea. Dar dumneavoastra de ce nu stiti nimica, nu ati fost atenta ce s-a discutat in sala de nasteri?”

Cred ca expresia “cu ochii beliti” a

fost inventata cand cineva s-a uitat atunci la mecla mea. Nimeni nu mi-a spus vreodata ca, in loc sa-mi vad de impins si respirat la nastere, trebuie sa fiu atenta la ce se discuta acolo, eventual sa cer un pix si-o hartie, nu cumva sa ratez ceva. Daca nu mi-ar fi tasnit lacrimile din ochi si laptele din tatze, m-as fi crezut la camera ascunsa. Din pacate, ascunsa era doar informatia medicala. Acum mi-as fi dorit sa fie si camera sa inregistreze. Fiindca, desi e al dracului de adevarat, e halucinant si prea greu ca sa ma creada cineva. Cand, la vizita urmatoare, de la ora 12, m-am dezmeticit cu ajutorul a doua bancnote varate in buzunar, am aflat ca puiul meu are probleme si ca va sta ceva vreme sub supraveghere medicala.

Aceeasi asistenta-gardian de dimineata se oferea acum sa mi-l puna un pic la san si sa-l ajute sa deprinda alaptarea. Scenariul acesta, cu alte replici si varatiuni, s-a repetat timp doua saptamani. In functie de starea bebelusului si tura de asistente, primea supliment la masa sau il gaseam cu laptele intins pe toata fata, sugrumat in scutece sau proaspat imbaiat. Taticul era primit fie 30 de secunde in usa, sa i se arate odorul precum cainelui osul, fie era invitat in sala de alaptare, sa-si poata lua puiul in brate. In maternitate am invatat, astfel, despre accesul la iubire contra cost.

Cat despre costuri…cele doua saptamani pentrecute in spital m-au transformat in cel mai performant contabil. Cu precizarea ca unul adevarat se straduieste sa ocoleasca rigorile stupide din legi, iar eu ma straduiam sa “fentez” spaga sau sa o investesc eficient. 3 ture de asistente la ginecologie a cate 10-15 ron/zi plus 3 ture asistente neonatologie idem plus 5 ron de infirmiera la 3 ture pe zi. Rezulta in medie 80 de ron ziua de spitalizare. Ce primeai in schimb? Doua supozitoare de Diclofenac in loc de nici-unul, supliment de mancare plus schimbat si toaletat la bebelus plus felul doi – portie normala (nu farfurie manjita) la masa ta de lauza care trebuie sa alapteze.

Foto int. articol: Shutterstock.com; femeie care plange

---

---